Galerie Foto "Mergeți acasă, nu ieșiți". Plugurile de zăpadă au fost scoase pe străzi în New York, unde meteorologii anunță ninsori abundente
Mii de zboruri au fost anulate sâmbătă în Statele Unite, unde meteorologii au anunțat o violentă furtună care va aduce zăpadă abundentă și vânt puternic. Plugurile de zăpadă au fost pregătite în New York, unde a fost declarată stare de urgență și guvernatorul le-a transmis oamenilor să meargă acasă și să nu iasă.
Potrivit meteorologilor, regiunea New England, dar şi alte zone din nord-estul SUA, cum ar fi cea a metropolei New York, vor fi cel mai afectate de furtună.
Plugurile de zăpadă şi utilajele de aruncat sare sunt pregătite în oraşe precum New York-ul, al cărui primar, Eric Adams, a avertizat pe Twitter că în metropolă stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 de centimetri.
Circa 3.400 de zboruri au fost deja anulate pentru ziua de sâmbătă, potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightAware. Alte peste 1.450 de zboruri fuseseră anulate cu o zi în urmă.
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a indicat într-o avertizare că furtuna va aduce condiţii de viscol ce vor face călătoriile "aproape imposibile" în unele zone de pe coastele regiunilor Mid-Atlantic şi New England, în condiţiile în care se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească în anumite locuri 30 de centimetri.
Guvernatorii statelor New York şi New Jersey precum şi primarul oraşului Boston, Michelle Wu, au declarat starea de urgenţă, scrie Agerpres.
"Mergeţi acasă în seara asta, staţi acasă în weekend şi evitaţi deplasările inutile", le-a transmis oamenilor guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, într-un comunicat.
Furtuna, aşteptată să se înteţească în următoarele 24 de ore, va aduce temperaturi extrem de scăzute, potrivit NWS.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News