Live

Masca redevine obligatorie în spațiile închise în Israel, la nici două săptămâni după ce măsura a fost eliminată

Data publicării:
Masca redevine obligatorie în spațiile închise în Israel. Foto: Profimedia

Israelul a anunţat vineri că reintroduce obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise, la nici două săptămâni după ce măsura a fost eliminată. Măsura vine după ce Israelul a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

„Din cauza creşterii numărului de infectări, Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de astăzi, 25 iunie, la prânz (09:00 GMT), vor fi necesare măştile în toate locurile care nu sunt la exterior, cu excepţia locuinţelor", a precizat ministerul într-un comunicat.

În plus, israelienii sunt sfătuiţi să poarte o mască sanitară în timpul marilor adunări în aer liber, „de exemplu în timpul evenimentelor legate de Pride Parade care va avea loc în acest week-end", a declarat ministerul cu referire la marşul organizat la Tel-Aviv vineri după-amiază, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.

Copiii cu vârsta sub şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi cei care practică un sport sunt scutiţi de obligaţia de a purta o mască în interior, scrie Agerpres.

Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că, dacă peste 100 de cazuri noi de coronavirus vor fi înregistrate zilnic timp de o săptămână, purtarea unei măşti va fi din nou obligatorie.

Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de noi pacienţi cu COVID-19.

Israelul a anunţat miercuri că amână redeschiderea teritoriului său pentru turişti "din cauza îngrijorărilor cu privire la posibila răspândire a variantei Delta" a coronavirusului.

Peste cinci milioane din cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze de vaccin anti-COVID-19.

În total, au fost raportate peste 840.000 de contaminări de la începutul pandemiei în Israel, între care 6.428 de decese asociate COVID-19.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare

Netanyahu spune că mandatul de arestare al CPI pe numele său nu-l va opri „să apere” Israelul. „Nu vom ceva presiunii”

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Partenerii noștri