Zboruri anulate, bilete scumpe și pasageri nervoși. De ce zborul cu avionul nu va mai fi niciodată la fel ca înainte de pandemie
A mai trecut un an foarte turbulent pentru industria aviatică care a fost lovită din plin de pandemia de COVID-19. Finalul anului 2021 a înrăutățit situația și mai mult: mii de zboruri au fost anulate în toată lumea și incidentele de la bordul avioanelor s-au înmulțit, scrie CNN.
Iată ce evenimente marcante au avut loc în domeniul aviației în ultimele 12 luni.
Certificate verzi și personal de bord vaccinat
E greu de crezut că nu a trecut decât un an de la prima vaccinare anti-COVID-19: Margaret Keenan devenea în decembrie 2020 prima persoană din lume care a primit vaccinul. În prezent, mai mult de 8 miliarde de vaccinuri au fost administrate.
În timp ce lumea devenea tot mai îngrijorată de posibilitatea răspândirii coronaviruslui în timpul zborului, unele dintre cele mai mari companii aeriene din SUA și din lume au refuzat inițial să facă vaccinarea obligatorie pentru angajații lor.
Doctorul Anthony Fauci, consilierul medical de la Casa Albă, a spus în septembrie că ar dori să devină obligatorie vaccinarea pentru toți pasagerii, însă industria aviatică s-a împotrivit propunerii.
În octombrie, Air New Zealand a devenit cea mai importantă companie aeriană care a anunțat introducerea vaccinului obligatoriu pentru toți pasagerii zborurilor internaționale, începând din februarie 2022.
Incidente cu pasageri care refuză să poarte mască sau nu se vaccinează
În plus față de pierderile masive din 2021, care se vor ridica la 52 de miliarde de dolari, industria aviatică a avut de-a face și cu o altă problemă tot mai răspândită: pasagerii indisciplinați.
Mai multe incidente au avult loc în anul 2021 în SUA din cauza pasagerilor recalcitranți decât în toți cei 31 de ani în care astfel de întâmplări au fost înregistrate. Unii însoțitori de bord au început chiar să urmeze cursuri de auto-apărare.
Pe lângă 'luptele' care se dau cu pasagerii care nu vor să poarte măști sau care vor să se urce în avion cu propriile băuturi alcoolice, companiile aeriene au avut de înfruntat legi anti-COVID confuze și schimbătoare introduse de diverse guverne ale lumii.
În aprilie, un zbor intern din Australia a avut întârzieri atât de mari, încât regulile de carantinare s-au schimbat în timp ce pasagerii erau încă în aer. În Ghana, companiile aeriene au de plătit amenzi de 3.500 de dolari pentru fiecare pasager nevaccinat pe care îl transportă, o măsură intrată în vigoare din decembrie.
Avioane aglomerate și bilete tot mai scumpe
Anulările, aglomerația și prețurile tot mai mari au devenit „la ordinea zilei” în multe locuri din lume.
Au fost anulate mii de zboruri, iar lipsa personalului de bord îi forțează pe angajații companiilor aeriene să lucreze peste program. Mai puține zboruri înseamnă și bilete mai scumpe.
O veste bună pentru călătorii din era COVID este că multe companii aeriene au introdus măsuri avantajoase și flexibile de schimbare a biletelor, chiar și cu foarte scurt timp înainte de decolare. Însă, zborul cu avionul este acum mult mai stresant și scump, în general, în timp ce testările rapide puse la dispoziție de companiile private oferă servicii care variază mult în calitate și costuri.
Avioane scoase din circulație și companii falimentare - viitorul nesigur al aviației
În februarie, firma canadiană Bombardier a anunțat că a suspendat producția de avioane Learjet, aparate de mici dimensiuni folosite în zborurile private și care de zeci de ani au fost asociate cu călătoriile de lux ale oamenilor de afaceri.
De partea cealaltă a cântarului, compania Emirates a primit în decembrie ultimul Airbus A380 produs vreodată – cel mai mare avion de pasageri din lume.
Atât avioanele A380, cât și multe altele au rămas blocate la sol din cauza restricțiilor din timpul pandemiei, însă o parte din ele și-au luat din nou zborul vara aceasta, când oamenii au început din nou să călătorească.
În deșertul californian, a apărut o problemă legată de șerpii care își găseau adăpost în avioanele parcate și care urmau să intre din nou în uz.
Alitalia, cea mai importantă companie aeriană din Italia, a dat faliment în august. Stewardesele care au rămas fără loc de muncă au organizat un protest în centrul Romei în timpul căruia și-au dat jos uniformele. Noua companie aeriană de stat a Italiei, ITA Airways, a început operațiunile în octombrie.
În China, s-a deschis aeroportul Chengdu Tianfu, o construcție uriașă care a costat aproape 11 miliarde de dolari și are o capacitate de 60 de milioane de pasageri pe an.
„Deturnarea” avionului Ryanair de către Belarus
Zborul Ryanair de la Atena la Vilnius a fost deviat de la cursul normal de zbor și escortat de avioane de luptă ale Belarusului pentru ca unul dintre pasageri, activistul disident Roman Protasevich, să fie arestat de autoritățile de la Minsk.
La trei zile după incident, Agenția UE pentru Siguranța Aviației (AESA) a cerut companiilor aeriene europene să evite spațiul aerian belarus, măsură care a redesenat harta aviatică a Europei.
Problema emisiilor de dioxid de carbon
Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) a adoptat o rezoluție prin care sprijină reducerea emisiilor de CO2 la un nivel sustenabil, până în 2050.
De asemenea, au apărut inovații tehnologice care ar putea oferi alternative nepoluante pentru zborurile aeriene: aeronave alimentate cu heliu.
Dar călătoriile de plăcere ultra-poluante nu au luat sfârșit în 2021. „Zboruri către nicăieri”, zborurile turistice cu același punct de plecare și sosire au devenit foarte populare, în special în estul Asiei. În Australia, s-a organizat un zbor de observare a fenomenului superlunii și a eclipsei lunare pentru care biletele s-au vândut în mai puțin de trei minute.
Visul supersonic a întâmpinat turbulențe
Visul de a avea un succesor al Concorde, faimosul avion de pasageri supersonic, a devenit și mai îndepărtat atunci când compania Aerion a rămas fără finanțare în mai. Trecuseră doar câteva luni de când anunțase cu mult fast că va construi un avion supersonic care urma să funcționeze cu combustibili bio și fără „afterburner”, așa încât s-ar fi redus drastic emisiile de gaze.
Alte companii lucrează la realizarea avioanelor de pasageri supersonice: Boom Supersonic și-a propus să facă un avion cu care să se poată zbura în cel mult patru ore oriunde pe Pământ, pentru doar 100 de dolari biletul.
Firma Hermeus lucrează la un avion hipersonic, mai rapid decât cel supersonic, care ar putea ajuge la viteze de Mach 5, adică de cinci ori viteza sunetului. Dacă planurile devin realitate, avionul ar face călătoria de la Londra la New York în doar 90 de minute, un traseu pe care Concorde îl finaliza în 3 ore.
Evoluția cabinei de zbor
În 2021, realizarea unor cabine de zbor potrivite pentru a întâmpina efectele pandemiei a avut prioritate. Airbus a proiectat un cort pentru carantinare în avioanele lor, în timp ce o companie aeriană japoneză a introdus uși de toaletă 'hands-free'.
Au apărut și proiecte pentru cabine de zbor fără geamuri, avioane adaptate mediului subacvatic și modele de scaune de avion din ce în ce mai ciudate.
Privind spre viitor, înspre 2022 și mai departe, clasa întâi a început să dispară din ofertele mai multor companii, pe măsură ce opțiunile de business class devin tot mai luxoase.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News