Live

Violeta Alexandru, interviu pentru Deutsche Welle, după vizita în Germania: Controale mai dure la fermele unde lucrează români

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

În urma sesizării neregulilor în unele ferme și abatoare din Germania, vor fi instituite mecanisme de control mai eficiente, spune ministrul Muncii din România, Violeta Alexandru, într-un interviu Deutsche Welle.

Multe din problemele sesizate acum în unele ferme și abatoare din Germania au existat dinaintea crizei actuale, dar au ieșit acum la iveală mult mai pregnant. Vor fi instituite mecanisme de control mai eficiente, spune Violeta Alexandru, în exclusivitate pentru DW. Șefa ministerului Muncii și al Protecției Sociale din România a avut, la Berlin, întrevederi cu omologul său german, Hubertus Heil, dar și cu ministra Agriculturii, Julia Klöckner. 

„Vă pot confirma faptul că discuțiile pe care le-am avut mi-au întărit convingerea că o serie de probleme, acolo unde au existat - și subliniez caracterul izolat al problemelor, pe care le văd că sunt în teren, în acest moment - vin din urmă, dinaintea acestei perioade de pandemie. Având în vedere măsurile speciale de prevenție și de protecție, acum ies la iveală pregnantă. Sunt aspecte care au nevoie de o rezolvare și aveau nevoie de o rezolvare cu mult înainte de acest episod, de această criză pe care o traversăm”, a declarat Alexandru.

În perioada următoare vor autoritățile germane vor verifica toate sesizările primite, susține ministrul Muncii, după vizita în Germania.

„Am văzut totala disponibilitate din partea autorităților germane de a se implica nu numai în rezolvarea aspectelor punctuale, o implicare totală în a verifica și adresa toate sesizările primite, dar și de a face un pas înainte și de a căuta niște soluții de sistem, soluții care țin de reglementări, de protocoale comune, de un schimb de informații între autoritățile noastre.", spune Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii le transmite românilor care au probleme la locul de muncă, atunci când lucrează în stărinătate, să apeleze la ambasade.

„A fost una dintre solicitările mele de a se efectua verificări în teren și am certitudinea că inclusiv mesajele publice pe care le-am dat, și anume ca orice român care se lovește de o problemă să apeleze la instituțiile care efectuează controlul în Germania, la poliție, dacă este cazul, la instituțiile de verificare a condițiilor de muncă, au fost auzite... Acolo unde sunt sesizări și se impun controale, este nevoie într-adevăr de o implicare mult mai promptă, după cum este nevoie de o conștientizare a drepturilor pe care oamenii, care lucrează aici, le au. Atunci când simt că drepturile nu sunt respectate, trebuie să aibă încredere să apeleze la ambasadă, la instituțiile care efectuează controlul, pentru că aceasta este soluția instituțională prin care se pot remedia situațiile.", a declarat Violeta Alexandru pentru Deutsche Welle.

Interviul complet poate fi urmărit AICI.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru s-a înscris în filiala USR Bucureşti

Bucura-Oprescu: Cei care au beneficiat de creșteri la pensie după aplicarea indicelui de corecție în 2011 rămân cu același cuantum

Cum justifică ministrul Muncii erorile din deciziile de recalculare. 1.090 de decizii vor fi revizuite

Sunt pensiile recalculate corect? Ministrul Muncii spune că „în mare măsură”

Partenerii noștri