Coloană uriașă de cenușă. Un vulcan, inactiv timp de câteva secole până în 2010, a erupt iar în Indonezia
Autorităţile indoneziene au avertizat luni cu privire la posibilitatea producerii unor noi erupţii ale unui vulcan activ de pe insula Sumatra după ce acesta a expulzat recent o uriaşă coloană de cenuşă, eveniment ce a provocat panică în rândul locuitorilor din zonă, relatează Reuters.
Muntele Sinabung, care a înregistrat un vârf al activităţii vulcanice după anul 2010, a înregistrat duminică o erupţie care a durat circa nouă minute şi în urma căreia norii de cenuşă au ajuns până la şapte kilometri înălţime, potrivit Agerpres.
Deşi nu au fost raportate victime, autorităţile care monitorizează activitatea vulcanului au avertizat cu privire la posibilitatea producerii unor noi erupţii.
''După erupţie, de la miezul nopţii până la ora 6:00, au existat câteva replici'', a declarat Willy, om de ştiinţă la punctul de observare Sinabung care, la fel ca în cazul multor indonezieni, foloseşte un singur nume.
Nivelul de alertă în cazul vulcanului Sinabung a fost menţinut, autorităţile recomandând locuitorilor să utilizeze măşti de protecţie şi să rămână în interior pentru a se proteja de cenuşa vulcanică.
Muntele Sinabung, cu o altitudine de 2.460 de metri, se numără printre cei mai activi vulcani din Indonezia. El a fost inactiv timp de câteva secole înainte de a erupe în 2010.
În Indonezia există aproape 130 de vulcani activi, mai mulţi decât în oricare altă ţară.
La începutul lunii mai, Sinabung a intrat în erupţie, expulzând, la o înălţime de aproximativ 2.000 de metri, o coloană de cenuşă care a căzut apoi deasupra localităţilor învecinate. Erupţia, însoţită de materii incandescente, a durat 42 de minute, iar cenuşa a determinat declanşarea alertei portocalii, a doua ca importanţă după cea roşie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News