Live

Un șef de stat a demisionat după doar o zi în funcție. Cum s-a ajuns ca o țară să aibă doi președinți și doi premieri în același timp

Data publicării:
Cipriano Cassama. Sursa: Captura YouTube

Una dintre cele două persoane declarate președinți ai Guineei-Bissau a demisionat după doar o zi în funcție. El și-a motivat gestul spunând că viața lui e în pericol, potrivit BBC.

Cipriano Cassamá a fost ales președinte de către parlamentari, în urma unor alegeri cu rezultat disputat, în decembrie 2019. Pe de altă parte, fostul general Umaro Cissoko Embaló fusese deja învestit președinte, într-un hotel din capitala țării, Bissau.

Aceasta, în condițiile în care în Guineea-Bissau au avut loc nouă lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat din 1980 încoace.

Guinea-Bissau, o fostă colonie portugheză din vestul Africii, în care armata are o influență politică uriașă, este considerată un „narco-stat”, deoarece este un punct cheie pe traseul drogurilor din America de Sud spre Europa.

Acuzații de fraudă la alegeri

Cum s-a ajuns ca această țară să aibă doi președinți și doi prim-miniști?

În urma alegerilor din decembrie, comisia electorală a decis că fostul general Embaló a câștigat alegerile și l-a învins pe principalul său rival, Simoes Pereira cu 54% la 46%.

Fostul președinte José Mário Vaz i-a predat mandatul lui Embaló joia trecută, la o ceremonie desfășurată într-un hotel de lux.

Dar partidul lui Pereira, PAIGC, care a fost singurul partid legal din țară până în 1990, a respins numirea lui Embaló, motivând că alegerile au fost fraudate. Prin urmare, s-a folosit de majoritatea parlamentară pentru a-l numi președinte interimar pe Cassamá, președintele Parlamentului, până la o decizie a Curții Supreme privind anularea victoriei lui Embaló la alegeri.

Amenințări cu moartea

Cassamá a rămas însă în funcție doar o zi. El a spus că renunță la mandat pentru că a primit amenințări cu moartea.

Nu am securitate. Viața mea e în pericol, viața familiei mele e în pericol, viața acestui popor e în pericol. Nu pot accepta asta”, a spus el.

Cassamá nu a precizat însă cine l-a amenințat cu moartea.

Doi prim-miniștri rivali

Guineea-Bissau are și doi prim-miniștri. Unul dintre ei, Aristides Gomes, anunța duminică faptul că mai mulți militari i-au invadat casa, pentru a-l convinge să demisioneze.

Au amenințat că-i omoară pe ofițerii de securitate dacă nu demisionează și au amenințat că mă omoară și pe mine dacă nu demisionez din funcția în care am fost numit”, a spus el.

Gomes a refuzat să recunoastă un decret al lui Embaló, prin care era înlocuit cu un nou premier, Nuno Gomes Nabiam, un fost candidat la președinție care l-a sprijinit pe Embaló în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Am fost foarte aproape de o lovitură de stat a nebunilor”. Cine l-a împiedicat pe Bolsonaro să preia puterea cu forța în Brazilia

Partenerii noștri