Live

Un român din Austria și-a omorât iubita pentru că nu câștiga 750 de euro/ zi, așa cum își dorea el

Data actualizării: Data publicării:
Politiști din Austria FOTO: Gulliver/ Getty Images

Un român riscă închisoarea pe viață în Austria după ce și-a ucis în bătaie iubita pentru că nu câștiga cât și-ar fi dorit el. Femeia, care lucra ca prostituată în cluburi de noapte din Carintia, câștiga între 2.000 și 3.000 de euro pe lună, însă el, care trăia din banii ei, și-ar fi dorit să vină acasă cu 750 de euro pe zi.

Andrei I. și Iulia P., amândoi de 28 de ani, s-au cunoscut în România și erau împreună de 5 ani. Au plecat împreună în Austria unde ea a început să lucreze ca prostituată, în timp ce el stătea acasă și aștepta să fie finanțat. Potrivit parchetului din Klagenfurt, femeia câștiga între 2.000 și 3.000 de euro pe lună, însă el voia ca ea să se întoarcă acasă cu cel puțin 750 de euro, după o zi de muncă, relatează Heute.

Mai mult, Andrei avea accese de gelozie dacă Iulia ajungea mai târziu decât de obicei acasă și o bătea. În timpul anchetei, colegii au declarat că aceasta avea frecvent vânătăi pe brațe și deși ea spunea că le are din cauza câinelui, era destul de evident că erau urme de agresiune.

Anul trecut, pe data de 15 noiembrie, Iulia a întârziat acasă, iar când iubitul a întrebat-o de ce și cine a adus-o cu mașina până acasă, aceasta s-a încăpățânat să nu-i răspundă. Când a văzut că femeia venise cu o sumă de bani mai mică decât ar fi vrut el, Andrei a început să o bată cu coada din aluminiul al unui mop, apoi, după ce aceasta s-a rupt, cu o șipcă din lemn desprinsă din pat.

A bătut-o atât de tare încât femeia a leșinat. Andrei a încercat să o readucă în simțiri stropind-o cu apă rece, apoi i-a făcut respirație gură la gură, însă ea nu și-a revenit. Speriat, a dus-o la spital, dar medicii n-au mai putut s-o salveze. La necropsie s-a stabilit că Iulia suferise o hemoragie internă masivă în urma loviturilor primite.

Andrei și-a recunoscut crima, dar neagă că a avut intenția de a o ucide pe iubita lui. A negat, de asemenea, că a lovit-o cu șipca din lemn, însă probele criminalistice l-au contrazis.

„Clientul meu regretă profund ceea ce a făcut şi este afectat emoţional. Nu credea că este posibil să provoace moartea victimei", a declarat pentru sursa citată avocatul lui, Constantin-Adrian Niţu.

Procesul în care Andrei I. va fi judecat pentru omor va începe pe 14 septembrie, la tribunalul regional din Klagenfurt. El riscă închisoare pe viață.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Karl Nehammer anunță începerea negocierilor pentru coaliția de guvernare. Ce plan are cancelarul austriac

Mai multe țări din Europa cumpără gaze ieftine de la Gazprom, după ce Rusia a întrerupt livrările către Austria

Țara de lângă România al cărei spațiu aerian a rămas neprotejat în weekend: de ce și-au luat liber piloții militari

Partenerii noștri