Live

Un bărbat riscă închisoarea pe viață după ce și-a ucis soția în timpul unui apel video cu amantul, pe care îl cunoscuse pe TikTok

Data publicării:
Amantul victimei a înregistrat apelul video în care se vede cum soțul ei o amenință cu moartea și o atacă. Foto: Profimedia Images

Un bărbat riscă închisoarea pe viață după ce și-a ucis soția de față cu copiii lor, chiar în timp ce aceasta vorbea cu amantul ei prin apel video, potrivit Sky News. Ucigașul i-a pus trupul într-o valiză pe care a aruncat-o mai apoi în râu.

Aminan Rahman (46 de ani) a fost găsit vinovat de uciderea soției sale, Suma Begum (24 de ani), într-un apartament din estul Londrei pe 29 aprilie, anul trecut.

Copiii cuplului erau de față când Rahman și-a ucis soția prin strangulare, precum și amantul ei, Shahin Miah (24 de ani), cu care se afla într-un apel video prin aplicația WhatsApp. Miah, pe care Begum l-a cunoscut pe TikTok, se afla în Emiratele Arabe Unite.

Rahman a îndesat trupul lui Begum într-o valiză, după ce aceasta murise sau în timp ce era inconștientă, și a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce arunca valiza în râul Lea, care se varsă în Tamisa în estul Londrei.

Valiza care conținea trupul aflat în descompunere al victimei a ajuns la malul râului după 10 zile.

Miah a înregistrat apelul video în care se poate vedea cum Begum este ucisă de soțul ei și a alertat poliția.

La tribunal, Miah a plâns în timp ce descria apelul video în care l-a văzut pe Rahman când o amenința cu moartea pe Begum. „Ea a vrut să fugă și apoi a apucat-o de gât”, a povestit Miah.

S-au auzit „trei urlete” și apoi videoclipul a înghețat și nu s-a mai văzut nimic, după atacul inițial al lui Rahman.

Într-un alt doilea apel video, în aceeași noapte, Rahman i-a spus lui Miah: „Uite, am omorât-o pe [Begum] și acum pregătește-te și tu.”

Aminan Rahman (42 de ani) s-a căsătorit cu Suma Begum (24 de ani) în 2019 și aveau doi copii. Colaj capturi foto: X

Begum s-a căsătorit cu Rahman în cadrul unei ceremonii aranjate în stil islamic prin telefon, în 2019. În 2020, Begum a călătorit din Bangladesh în Anglia, acolo unde Rahman lucra la un restaurant. Cei doi au făcut mai apoi doi copii.

Un an mai târziu, Begum l-a cunoscut pe Miah prin TikTok. Aceștia și-au mutat conversațiile mai apoi pe WhatsApp, unde au menținut o relație online „intimă, sexuală”, potrivit The Guardian.

Procurorul a spus că Begum „nu mai era fericită în căsnicia ei, era în mod deschis într-o relație cu un alt bărbat și și-a exprimat dorința de a-l părăsi pe acuzat, ceva de care nici el, nici familia ei nu erau fericiți”.

Rahman a recunoscut că a ucis-o pe Begum, dar a spus că nu a vrut să îi facă rău și că a sărit în ajutorul unuia dintre copii, pe care a vrut să îl protejeze de Begum care a dat cu copilul de perete. Procurorii au respins această versiune a incidentului. 

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Raport îngrijorător despre Armata britanică: 20% dintre militari nu pot fi mobilizați în cazul unui război

Părinții care și-au opărit fetița și au lăsat-o să moară, fiindcă plângea, au fost condamnați definitv la peste 20 de ani de închisoare

Crimă înfiorătoare la metroul din New York. Un bărbat i-a dat foc unei femei care dormea

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Partenerii noștri