Un bărbat a recurs la un gest extrem, după ce conductorul unui tren a refuzat să-i aștepte soția
Un bărbat din oraşul german Essen (vest) a recurs joi la un gest extrem pentru a împiedica plecarea unui tren de navetişti din staţie, deoarece soţia sa nu ajunsese încă, informează Agerpres, care citează DPA.
Trenul se afla în staţia Essen-West gata de plecare, când bărbatul de 34 de ani i-a solicitat conductorului să-i aştepte soţia, a indicat vineri poliţia.
După ce conductorul nu a dat vreun semn că ar dori să facă acest lucru, tânărul s-a pus în faţa locomotivei.
În cele din urmă, soţia sa a apărut şi cei doi s-au urcat în tren, însă poliţia federală îi aştepta la următoarea oprire.
Bărbatul este în prezent urmărit penal pentru perturbarea transportului public.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News