Live

Tânără de 29 de ani condamnată la moarte pentru o crimă pe care a comis-o pentru a-și convinge iubitul să n-o părăsească

Data actualizării: Data publicării:
Taylor Rene Parker, de 29 de ani, a fost condamnată la moarte în Texas

O tânără din statul american Texas, care a fost acuzată că și-a ucis prietena însărcinată pentru a-i fura copilul nenăscut, a fost condamnată miercuri la moarte.

Un juriu de la o instanță din Bowie, aproximativ 250 de kilometri de Dallas, format din șase bărbați și șase femei, a deliberat mai puțin de două ore înainte de a pronunța sentința pentru Taylor Rene Parker, de 29 de ani, potrivit presei locale citate de New York Post.

Parker a fost găsită vinovată de crimă pe 3 octombrie. Ea a ucis-o pe prietena ei, Reagan Michelle Simmons-Hancock, de 21 de ani, dar și pe fiica acesteia încă nenăscută, în octombrie 2020.

„Era singura mea soră. Trebuie să înțelegi ce ne-ai luat mie și familiei mele. Aveam doar 19 ani când am primit telefon și mi s-a spus că sora mea a murit”, i-a spus sora victimei lui Parker, într-o declarație emoționantă, înainte ca jurații să înceapă să delibereze.

În lunile care au precedat crima, Parker s-a prefăcut că este însărcinată pentru a-și convinge iubitul să n-o părăsească, au spus procurorii. Ea a purtat o burtă falsă, a falsificat ecografii, a postat pe rețelele sociale fotografii cu sarcina și impresii și chiar a organizat o petrecere pentru a dezvălui sexul copilului.

Parker, care nu poate să rămână însărcinată pentru că a suferit o histerectomie, i-a spus iubitului ei că urmează să nască în ziua crimei. Astfel, în dimineața de 9 octombrie 2020, Parker a lovit-o cu ciocanul în cap pe Simmons-Hancock și a înjunghiat-o de peste 100 de ori, după care i-a tăiat abdomenul cu un bisturiu și i-a scos copilul. Parker a fugit cu copilul - o fată, care a murit mai târziu.

Parker, care are dreptul să facă recurs, va fi mutată într-o unitate de detenție specială pentru condamnatele la moarte.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Numit "cerșetor" în România, Doroftei s-a întors în țară și vrea să "rupă norii" cu noua afacere: "M-au înnebunit cu telefoanele"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adolescentul care a înjunghiat mortal trei fetițe în Southport este acuzat şi de terorism. Ce au găsit anchetatorii în locuința sa

Justiție în Rusia: în așteptarea procesului, inculpații sunt îndemnați să plece la război, ca să scape de judecată și pedeapsă

Execuția unui tată condamnat pentru uciderea fiicei sale, amânată de Curtea Supremă din Texas cu două ore înainte de injecția letală

„Identifică-mă”: Interpol cere ajutor pentru a afla cine erau 46 de femei ucise și ale căror cazuri nu au fost rezolvate

Partenerii noștri