Live

Studiu: Un adult nu trebuie să bea mai mult de 4 beri pe zi. De la două beri în sus, cresc riscurile pentru sănătate

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Consumul a două unități standard de alcool pe zi (echivalentul a aproximativ două beri) nu mai reprezintă „limita de siguranță” dincolo de care apar riscurile pentru sănătate, conform celor mai recente date ale unui raport publicat de cercetătorii Institului Național de Sănătate Publică din Australia, informează The Guardian. 

Studiul recomandă astfel consumul „a cel mult 10 unități de alcool pe săptămână” pentru a reduce la maximum riscurile pentru sănătate pe care le poate provoca alcoolul. Matematic, asta înseamnă circa 1,4 unități de alcool pe zi, comparativ cu pragul de 2 unități de alcool pe zi, stabilit în 2009, de un studiu similar.

De asemenea, cantitatea maximă de alcool pe care o persoană adultă trebuie să o consume într-o zi este de aproximativ patru unități de alcool (aproximativ patru beri).

În funcție de țară și legislație locală, o „unitate de alcool” variază, în general, între 10 și 14 grame de alcool pur.

Studiul, bazat pe trei ani de cercetări, a arătat că persoanele care consumă sub 10 unități de alcool pe săptămână prezintă un risc extrem de scăzut  (sub 1%) de a suferi de vreo boală cauzată de alcool.

„Cu cât bei mai mult peste acest prag, cu atât cresc riscurile”, se arată în raport.

Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică din România, băutura preferată a românilor este berea, iar țara noastră ocupă locul 5 în topul țărilor „cu un model de consum de alcool de tip excesiv”, locul 3 în UE, după cantitatea de alcool consumată și locul 2 în rândul țărior cu „cel mai dăunător model de consum”.

Editor web: M.L.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mitul alcoolului a fost demontat: Băutura nu e de fapt bună pentru sănătate

E bine sau nu să înoți imediat după ce ai mâncat? Care este concluzia experților

Statistici șocante: 28% dintre gravidele din România consumă alcool, bebelușii se nasc în sevraj. Medic: Efectele sunt brutale

Angajați CFR beți la muncă, un bărbat care răspundea de siguranța feroviară avea o alcoolemie de 1,39 mg/l. Raport îngrijorător în gări

Partenerii noștri