Live

Galerie Foto Și-a înscenat răpirea, ca să poată pleca în vacanță cu amantul. Soțul ei a înaintat divorțul în ziua în care ea și-a recunoscut fapta

Data actualizării: Data publicării:
Sherri Papini FOTO: Profimedia Images

Soțul lui Sherri Papini, femeia din California acuzată că și-a înscenat răpirea în 2016, ca să poată pleca în vacanță cu amantul, a cerut divorțul și custodia celor doi copii, potrivit CNN.

Papini, 39 de ani, tocmai a pledat vinovată pentru faptele de acum 6 ani. În aceeași zi, soțul ei, Keith Papini, a înaintat acțiunea de divorț. A cerut, de asemenea, și custodia celor doi copii spunând că soția lui „nu acționează într-o manieră rațională”. Și-a mințit copiii cu privire la dispariția ei, a spus Keith Papini în documentul depus la instanță.

Sherri nu și-a mai văzut copiii din 4 aprilie și a lipsit de la o vizită programată, a mai spus el, cerând autorităților să îl „ajute să-mi protejez copiii de impactul negativ al notorietății mamei lor”.

Potrivit cererii de divorț, soții Papini sunt căsătoriți din octombrie 2009 și s-au separat anul acesta, pe 3 martie, în aceeași zi în care femeia a fost pusă sub acuzare pentru faptele de acum 6 ani.

Sherri Papini a fost dată dispărută de soțul ei în noiembrie 2016, după ce ieșise la jogging lângă casa ei din districtul Shasta. Trei săptămâni mai târziu, de Ziua Recunoștinței, a fost găsită singură pe o autostradă interstatală, la 200 de kilometri distanță de casă.

Ea le-a spus polițiștilor că a fost răpită și sechestrată de două femei care au ținut-o înlănțuită într-un dulap. Ea spus atunci o poveste elaborată despre răpirea și tratamentul aplicat de răpitoare, despre care spunea că purtau măști, vorbeau spaniolă și au amenințat-o în permanență cu arma.

În decursul anchetei foarte complicate care a urmat acestui caz de „răpire”, polițiștii au demontat, piesă cu piesă, povestea spusă de Papini, descoperind că, de fapt, în toată perioada a stat cu un fost iubit. Mai mult, după „eliberare”, femeia a primit și compensații de 30.000 de dolari.

Papini riscă o pedeapsă maximă de 25 de ani de închisoare și amenzi de până la 500.000 de dolari. Își va afla pedeapsa pe 11 iulie.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie răpită a fost salvată din întâmplare de polițiștii din Zărnești, care au oprit la un control mașina în care se afla

Găștile criminale au aruncat vestul Europei în haos: cocaină, răpiri, tortură și asasinate la comandă (Wall Street Journal)

O femeie este acuzată că și-a ucis iubitul polițist. Cazul a declașat un val de teorii ale conspirației și a captivat toată țara

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Partenerii noștri