Live

Robert Mugabe, înlăturat de la putere cu armata, declarat erou național în Zimbabwe

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Fostul preşedinte din Zimbabwe Robert Mugabe, care a murit vineri la vârsta de 95 de ani, a fost declarat „erou naţional”, a anunţat şeful statului Emmerson Mnangagwa, care i-a succedat în 2017 după ce armata l-a forţat să se retragă.

Zanu-PF, partid aflat la putere din 1980, „s-a reunit şi i-a acordat statutul de erou naţional pe care îl merită cu prisosinţă”, a declarat Emmerson Mnangagwa în cadrul unui discurs televizat la Harare, adăugând că ţara va fi în doliu până la funeraliile a căror dată nu a fost încă comunicată.

Numeroase state africane i-au adus un omagiu unanim „eliberatorului” Zimbabwe, în timp ce Marea Britanie, fosta putere colonială care a avut relaţii foarte proaste cu regimul Mugabe, a denunţat „regimul său autocratic”.

Robert Mugabe, a cărui sănătate era fragilă, a murit vineri, la ora 02.40 GMT, într-un spital din Singapore. Potrivit nepotului său prin alianţă Adam Molai, el a murit de bătrâneţe. Spitalizat în această săptămână, „el a murit înconjurat de familie”, a declarat Molai presei la Singapore.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O companie din Emirate a cumpărat păduri în Africa de dimensiunea Marii Britanii. Cum vrea să facă bani din „certificate de carbon”

Focar de holeră în Etiopia. Organizația Mondială a Sănătății anunță 300 de decese

Controversă în Zimbabwe unde o tânără albă a câștigat concursul național Miss Univers: „Strămoșii mei se răsucesc în mormânt”

Cum încearcă Putin să-i cumpere pe liderii africani. Președintele din Zimbabwe a primit un elicopter cadou de la dictatorul rus

Partenerii noștri