O companie din Emirate a cumpărat păduri în Africa de dimensiunea Marii Britanii. Cum vrea să facă bani din „certificate de carbon”

Data publicării:
Șeicul Dubaiului și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Rashid Al Maktoum
Compania Blue Carbon este condusă de un șeic din familia Al Maktoum care conduce Dubaiul de 190 de ani. În poză: liderul Dubaiului și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Foto: Profimedia Images

O companie necunoscută din Emiratele Arabe Unite a cumpărat dreptul de a derula proiecte de conservare a mediului pe o suprafață împădurită din Africa egală cu aproape întreg teritoriul Regatului Unit, relatează CNN. Firma din Dubai se poate folosi apoi de aceste proiecte pentru a vinde certificate de carbon altor companii și guverne în timp ce acestea continuă să polueze planeta prin arderea de combustibili fosili.

Seria impresionantă de acorduri pentru protejarea pădurilor din Zimbabwe, acolo unde compania Blue Carbon are în gestiune păduri care se întind pe 20% din teritoriul țării, Zambia, Kenya, Liberia și Tanzania a fost anunțată în lunile dinaintea summitului climatic anual al ONU, COP28, care va fi găzduit în decembrie de Emiratele Arabe Unite (EAU).

Potrivit mai multor analiști și activiști de mediu, aceste acorduri de protejare a mediului reprezintă doar o schemă prin care petrostatul arab folosește inițiative verzi pentru a-și masca planurile de continuare a extracției de combustibili fosili.

În același timp, EAU a transmis că are în plan să extragă ultimul baril de petrol peste 50 de ani, atunci când este de așteptat ca rezervele sale de petrol să se epuizeze și la câteva decenii după momentul în care societatea ar trebui să renunțe de tot la combustibilii fosili, potrivit oamenilor de știință.

Președintele companiei Blue Carbon este Șeicul Ahmed Dalmook Al Maktoum, o rudă a conducătorului Dubaiului – care ocupă totodată și postul de prim-ministru al țării – care face parte din familia regală foarte bogată care a condus Dubaiul de 190 de ani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Analiștii sunt de părere că aceste certificate de carbon vor fi vândute către EAU pentru a echilibra raportul dintre cantitatea uriașă de emisii de carbon produsă de această țară și eforturile de protejare a mediului.

Mai mult, aceste certificate ar putea fi vândute către alte națiuni cu o economie dependentă de exporturile de petrol sau alte companii petroliere din regiune și nu numai.

EAU are mult de pierdut dacă renunță la combustibilii fosili: petrolul și gazele naturale reprezintă 30% din PIB-ul țării și 13% din exporturi. Peste 80 de țări susțin inițiativa de a renunța treptat la combustibilii fosili, iar energia regenerabilă a ajuns să fie atât de accesibilă încât încetul cu încetul petrolul și gazul vor ieși oricum de pe piață.

Asta dacă nu cumva companiile și lobbiștii din domeniul combustibililor fosili reușesc să convingă lumea la COP28 să nu se bazeze prea mult pe energia eoliană și solară și să continue să extragă petrol și gaze.

În 2020, EAU erau responsabile pentru 0,53% din emisiile de dioxid de carbon ale întregii lumi, potrivit datelor publicate de Climate Watch. Dar, pentru că este o țară cu o populație mică – aproape 10 milioane de oameni – se situează pe locul șase în topul țărilor care poluează cel mai mult pe cap de locuitor.

Blue Carbon a plătit în avans 1,5 miliarde de dolari statului Zimbabwe

Felul în care aceste certificate de carbon pot fi vândute va fi unul dintre principalele subiecte de discuție la COP28 la Dubai.

Nu este nicio surpriză că atât de multe țări au acceptat să lucreze cu Blue Carbon. Compania mamă, Global Carbon Investments, a ajuns deja la un acord privind transferul unui avans de 1,5 miliarde de dolari către Zimbabwe pentru certificatele de carbon. Suma reprezintă mai mult decât țara cheltuie pe educație și îngrijirea copiilor – domeniile pentru care Zimbabwe cheltuie cel mai mult din bugetul țării.

Având în vedere cât de puțini bani curg dinspre lumea dezvoltată înspre țările aflate în dezvoltare pentru a le ajuta să se adapteze la criza climatică, schemele cu certificate de carbon deschid o nouă cale pentru țările bogate în păduri să obțină venituri.

zimbabwe-păduri-2
Zona protejată Mucheni din Zimbabwe. Foto: Profimedia Images

Cu toate că pădurile sunt esențiale pentru a absorbi dioxidul de carbon din atmosferă, ideea de a crea certificate de carbon tranzacționabile ce se câștigă atunci când nu tai pădurile a atras multe critici.

În cazul unora dintre cele mai mari companii care se ocupă cu emiterea certificatelor de carbon s-a descoperit că foloseau metode de contabilitate pentru a exagera contribuția reală a proiectelor de conservare a mediului la ameliorarea schimbărilor climatice.

„La nivel global, trebuie să oprim defrișarea pădurilor și să tăiem drastic emisiile”, a spus Julia Jones, cercetător în protejarea mediului de la Universitatea Bangor din Țara Galilor. „Folosirea uneia pentru a o echilibra pe cealaltă, fără investiții foarte însemnate pentru reducerea emisiilor, este problematică.”

„Cei care controlează pădurile din Africa au mulți bani de câștigat, iar corporațiile par să fi luat startul la o nouă 'cursă pentru Africa'”, a spus și Justin Kenrick de la Forest Peoples Programme. „În același timp, astfel de 'conservări' în Kenya persistă având abordarea colonială eșuată de a evacua însăși comunitățile care știu cel mai bine cum să protejeze pădurile.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri