Presiunea aerului de pe ISS continuă să scadă. Rușii au acoperit o fisură doar cu bandă adezivă
O reparaţie realizată de curând cu scopul de a stopa o scurgere de oxigen la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) nu a reuşit să împiedice scăderea presiunii aerului în interiorul laboratorului orbital, au anunţat vineri cosmonauţii ruşi, citaţi de DPA, potrivit Agerpres.
"Presiunea aerului continuă să scadă, dar nu la fel de rapid", a precizat cosmonautul Anatoli Ivanişin, citat de agenţia de presă rusă TASS.
Informaţia a fost anunţată la o zi după ce astronauţii au localizat sursa acelei scurgeri de oxigen, după săptămâni de căutări, şi au sigilat-o cu bandă adezivă.
Astronauţii de pe ISS, care au descoperit fisura urmărind un plic de ceai ce plutea spre ea în condiţii de imponderabilitate, doresc acum să o astupe sigilând-o cu un material mai performant.
"Poate că ar trebui să folosim plasturi mai eficienţi de la partenerii noştri", a declarat acelaşi cosmonaut rus, referindu-se la colegii lui americani.
Miercuri, s-a defectat şi sistemul de alimentare cu oxigen în modulul rusesc Zvezda, însă sistemul general a rămas funcţional în celelalte segmente ale laboratorului spaţial, care are o vechime de peste 20 de ani.
Într-un incident separat, o coloană de fum s-a ridicat deasupra unui dispozitiv utilizat în timpul unui experiment realizat în sectorul rusesc al ISS. Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă.
În prezent, şase astronauţi se află la bordul ISS. Trei dintre ei - americanul Chris Cassidy şi ruşii Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner - urmează să revină pe Terra la 22 octombrie.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News