Live

OMS taie din elanul lui Putin: Vaccinul rusesc trebuie să fie verificat

Data publicării:
Tedros Ghebreyesus, directorul OMS. Foto: Getty Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia este prima ţară din lume care a autorizat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de teste clinice pe oameni.

Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

„Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă”, a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. „Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a explicat el.

Potrivit preşedintelui Putin, vaccinul rusesc este eficace, a trecut toate probele necesare şi permite dezvoltarea unei „imunităţi stabile” faţă de COVID-19, liderul de la Kremlin afirmând de asemenea că fiica sa şi l-a injectat.

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiect, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru pieţele externe va avea denumirea „Sputnik V”, nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită, şi începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

O persoană care a răspândit în trecut propagandă rusă a stat lângă Mircea Geoană la un eveniment electoral

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Partenerii noștri