Rușii și-au botezat vaccinul anti-COVID „Sputnik-V” și susțin că au primit deja solicitări pentru un miliard de doze

Data actualizării: Data publicării:
vaccin rusia coronavirus sptunik
Foto: Profimedia Images

Rusia a denumit noul său vaccin pentru coronavirus „Sputnik-V”, iar oficialii ruși spun că 20 de țări au solicitat până acum livrarea a mai mult de un miliard de doze, relatează CNN.

„Există interes considerabil din străinătate pentru vaccinul rusesc dezvoltat de Institutul Gamaleya. Am primit deja aplicații preliminare pentru peste un miliard de doze din partea a 20 de țări. Împreună cu partenerii noștri străini, suntem pregătiți să producem peste 500 de milioane de doze de vaccin pe an, în cinci țări, iar planul este de a crește capacitatea producției și mai mult”, a spus șeful fondului de investiții din Rusia, Kirill Dmitriev, marți.

„Până acum, țări din America Latină, Orientul Mijlociu și Asia au arătat cel mai mare interes pentru vaccin. Suntem pregătiți să finalizăm un număr de contracte pentru achiziționarea lui”, a completat Dmitriev.

Vaccinul rusesc nu a trecut încă de una dintre fazele de testare cruciale, cea în care este verificată siguranța și eficiența serului. Dmitriev a precizat că aceste teste vor avea loc în afara Rusiei.

„Am ajuns deja la acorduri cu Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și un număr de alte țări, pentru ca vaccinul să treacă prin testele relevante”, a mai spus oficialul rus.

Rusia nu a făcut publice rezultatele științifice ale testelor clinice pentru vaccin, astfel că presupusa sa eficacitate nu poate fi verificată.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...