Live

Oamenii și-au pierdut pofta pentru berea Tsingtao după ce au văzut filmarea cu muncitorul urinând într-un container

Data actualizării: Data publicării:
Un muncitor a fost filmat în timp ce urinează într-un container dintr-o fabrică de bere din China FOTO: Weibo

Restaurantele și consumatorii din Coreea de Sud nu mai vor să audă de berea chinezească Tsingtao, foarte populară în această țară, după ce au văzut videoclipul cu un muncitor al unei fabrici urinând într-un rezervor cu ingrediente, spune presa coreeană.

Clipul, care a fost postat joia trecută și s-a viralizat în toată Asia și nu numai, îl arată pe un bărbat cu salopetă și cască escaladând peretele unui container pentru ca apoi să se ușureze în conținutul acestuia.

Tsingtao, al doilea cel mai mare producător de bere din China și un exportator major - berea fiind importantă chiar și în România - a anunțat că a sesizat poliția după ce a aflat despre videoclip. „Compania noastră acordă o importanță deosebită videoclipului care a fost filmat la fabrica numărul 3, pe 19 octombrie”, a transmis producătorul de bere într-un comunicat.

„În prezent, lotul de malț în cauză a fost complet sigilat. Compania continuă să-și consolideze procedurile de management și să asigure calitatea produselor”, se mai spune în acest comunicat.

Autoritățile din Pingdu, oraș din provincia Shandong în care se află fabrica numărul 3, au declarat că au demarat o anchetă cu privire la incident. Presa chineză a citat o sursă din cadrul companiei Tsingtao care spune că muncitorul și persoana care a filmat videoclipul nu sunt angajați ai fabricii și că lucrează pentru o firmă parteneră.

Clipul a stârnit reacții extrem de puternice.

Ziarul JoongAng Daily din Coreea de Sud scrie că multe restaurante, chiar și cele cu mâncare chinezească, au solicitat rambursări pentru transporturile cu bere Tsingtao, însă importatorul sud-coreean a respins cererile, potrivit The Guardian.

Am întrebat dacă putem obține o rambursare pentru berea Tsingtao pe care am cumpărat-o deja, dar reprezentantul importatorului a spus că nu este posibil”, a declarat un angajat al unui restaurant chinezesc din Seul pentru JoongAng Daily.

Angajatul a spus că niciun client nu mai comandă bere Tsingtao, care era până acum sortimentul preferat.

Pe rețelele sociale, chinezii au sărit în apărarea fabricii de bere. „Sugerez ca firma să-l dea pe acest om în judecată și să-l oblige să plătească despăgubiri pentru daune”, a scris un comentator pe Weibo. „Întotdeauna voi susține mărcile noastre de renume!”, a spus altul.

Dar au fost și mulți care nu au arătat deloc înțelegere. „Întotdeauna am spus că berea asta este ca un pipi de cal. Se pare că m-am înșelat”, a scris un utilizator tot pe Weibo.

Scăderea vânzărilor din Coreea de Sud ar reprezenta o problemă mare pentru Tsingtao, care a fost cea mai consumată marcă de bere de import din Coreea de Sud în prima jumătate a anului 2023. China este al doilea cel mai mare exportator de bere în Coreea de Sud, după Japonia.

Bere Tsingtao FOTO: Profimedia Images

Cotidianul JoongAng a spus că nu toate restaurantele au fost afectate de apariția clipului și l-a citat pe proprietarul altui restaurant din Seul care a spus că vânzările de bere nu au fost afectate în weekend.

Însă același ziar spune că vânzările de bere la magazine au scăzut. Astfel, vânzările de Tsingtao la unul din lanțurile cunoscute de supermarketuri au scăzut cu 26,2% față de săptămâna precedentă.

Alte magazine de proximitate au înregistrat scăderi și mai mari ale vânzărilor, în timp ce alte beri de import, cum ar fi Budweiser și Stella Artois, se vând acum mult mai bine.

BK, compania care importă Tsingtao în Coreea de Sud, a încercat să îi liniștească pe consumatori și să le reducă temerile că ar putea bea bere contaminată. BK a spus că Tsingtao produce în unități separate pentru piețele interne și cele extrene și că fabrica din videoclip produce bere numai pentru piața chineză.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cele mai ample exerciții militare chineze în jurul Taiwanului din 1996. Ce vrea să arate Beijingul

Românii consumă mai mult vin și mai puțină bere. Ce arată datele INS privind consumul de alcool

Un apropiat chinez al prințului Andrew al Marii Britanii a fost expulzat din regat. De ce este acuzat

Președintele chinez nu va participa la învestirea lui Donald Trump. Gestul neobișnuit făcut de viitorul lider de la Casa Albă

Partenerii noștri