Live

O mulțime furioasă a încercat să împiedice înmormântarea unui medic decedat din cauza COVID-19, în India

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Moartea unui medic indian a scos la iveală lipsa de toleranță religioasă cu care se confruntă statul asiatic. Medicul Simon Hercules a murit în urma infectării cu coronavirus, iar dispariția sa nu i-a întristat pe cetățenii dintr-un oraș din Tamil Nadu, un stat din sudul Indiei, ci furia lor, scrie The Guardian. Cadrul medical era creștin, iar trupul său urma să fie îngropat, și nu incinerat așa cum cere tradiția hindusă.

Simon Hercules, neurochirurg și manager al spitalului New Hope din Chennai, a decedat după ce a contractat noul virus. Medicul a murit la trei săptămâni de la diagnostic, suferind și de diabet și hipertensiune arterială.

Pe măsură ce știrile despre moartea sa au apărut în presa locală, comunitatea a reacționat cu violență. Aproximativ 200 de persoane s-a adunat la cimitirul creștin, pentru a cere oficialilor să interzică funeraliile medicului, temându-se că virusul s-ar putea răspândi.

Colegii și familia sa au fost nevoiți să transporte trupul medicului într-un alt cimitir creștin, iar în timp ce îi aduceau un ultim omagiu, mulțimea violentă a reapărut. 

„Strigau la noi să plecăm și să luăm trupul înainte să se răspândească virusul”, a declarat Pradeep Kumar, un chirurg ortoped. „Au apărut aproximativ 60 de oameni, care ne-au lovit cu bețe și cu pietre. Am fost nevoiți să fugim pentru a ne salva viața. Șoferii ambulanței au fost răniți grav încercând să mute trupul doctorului Simon în ambulanță. Mulțimea a spart toate geamurile mașinii. A fost o situație traumatizantă pentru soția și fiul său".

În cele din urmă, medicul Hercules a fost înmormântat în secret, la miezul nopții, de către colegii săi medici. 

„A fost groaznic, familia lui nu a fost prezentă”, a declarat Kumar, cu vocea tremurândă. „Coronavirusul i-a luat deja viața, de ce ar trebui să-i ia și demnitatea?” 

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale Internaționale

India a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune și se alătură marilor puteri care au această tehnologie

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Orașul unde aerul este atât de poluat încât jumătate dintre locuitori cer ajutor medical

Partenerii noștri