Live

O femeie din SUA a plecat să-și caute pisica, dar pământul s-a crăpat sub picioarele ei. Zeci de polițiști o caută

Data publicării:
Foto: Poliția statală din Pennsylvania

Polițiștii din statul american Pennsylvania caută o femeie despre care se crede că a căzut într-o groapă adâncă de 9 metri, care s-ar fi deschis sub picioarele ei în timp ce își căuta pisica, relatează BBC.

Elizabeth Pollard, în vârstă de 64 de ani, a fost dată dispărută de membrii familiei după ce a ieșit să-și caute pisica, luni seară. Polițiștii care au ajuns primii la fața locului aproape că au căzut în aceeași groapă, conectată la o mină de cărbune abandonată.

Microfoane și camere de luat vederi au fost coborâte în gaură, dar Pollard nu a fost încă găsită. Oficialii spun că pe camere s-a văzut ceea ce pare a fi un pantof.

Mașina lui Pollard a fost găsită parcată în spatele unui restaurant din orașul Marguerite, marți dimineața. Nepoata ei de cinci ani se afla în mașină, au spus oficialii. Fetița nu a avut de suferit.

Stephen Limani, ofițer la poliția statală din Pennsylvania, a spus că gaura are aproximativ dimensiunea unui canal mai mare, la suprafață, dar că în subteran este mult mai vastă, de aceea a fost nevoie de camere și microfoane.

Oficialii cred că dolina s-a deschis în timp ce Pollard stătea deasupra ei. Acum, echipele de salvare speră că ea femeia se adăpostește într-un „vid” subteran.

„Nu avem nicio dovadă că acea groapă ar fi fost acolo înainte ca Pollard să plece să-și caute pisica”, a spus Limani.

Peste 100 de persoane participă la operațiunile de căutare. La fața locului sunt și experți în minerit, iar salvatorii au săpat o nouă groapă pentru a putea accesa situl, deoarece acesta este instabil.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin cinci morți din cauza vortexului polar care a lovit Statele Unite. Peste 50 de milioane de persoane au fost afectate

Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina își amână deplasarea la Kiev. Care este motivul

SUA anunță primul deces din cauza gripei aviare. „Este un virus urât pe care nimeni nu vrea să-l aibă”

Jens Stoltenberg, fostul secretar general al NATO, va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA

Partenerii noștri