Live

Un avion cu cel puțin 100 de persoane la bord s-a prăbușit în Mexic. Primele imagini

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Twitter Reformacom

Un avion cu cel puţin 100 de persoane la bord s-a prăbuşit marţi în statul Durango din nordul Mexicului, la scurt timp după decolare, relatează presa locală, preluată de agențiile internaționale.

ACTUALIZARE. Potrivit unui bilanț furnizat de guvernatorul statului Durango, sunt cel puțin 85 de răniți, dar, în mod miraculos, se pare că toată lumea de la bord ar fi supraviețuit.


Avionul aparține companiei mexicane Aeromexico.

Guvernatorul statului Durango a anunțat că accidentul s-a petrecut în apropiere de aeroport, la circa cinci minute de la decolare. Imaginile transmise de presa locală arată o coloană de fum care se ridică deasupra cozii avionului, care a rămas intactă și pe care se poate vedea încă logo-ul companiei.

Un oficial de la Protecția Civilă a anunțat că la scurt timp de la decolare, avionul a efectuat o aterizare de urgență, pe un câmp, la circa 10 kilometri de aeroport. Aeronava ar fi avut probleme la sistemul de navigație, potrivit presei locale. Unii martori ar fi auzit o „bubuitură”, iar imediat după aceea avionul a ajuns la sol.

Potrivit unor martori, unii pasageri ar fi supraviețuit și ar fi reușit să ajungă pe o autostradă din apropiere și să ceară ajutor.

Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. 

Aeronava efectua o cursă internă, decolând de pe Aeroportul internațional Victoria Guadalupe din Durango cu destinația Mexico City.

Avionul, un Embraer ERJ-190AR, are o capacitate de 100 de locuri. Ministrul transporturilor a anunțat, potrivit CNN, că la bord erau 97 de pasageri și patru membri ai echipajului.

Aeroportul Victoria Guadalupe a fost închis.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Partenerii noștri