Live

Kim Jong Un a pedepsit mai mulți lideri ai partidului de guvernare pentru neîndeplinirea unor sarcini neclare legate de pandemie

Data publicării:
Kim Jong Un la o întâlnire a comitetelor Partidului Muncitorilor din Coreea. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a pedepsit mai mulți lideri de top ai partidului aflat la guvernare pentru neîndeplinirea sarcinilor împotriva pandemiei, ceea ce a condus la o "mare criză" - fără a specifica ce fel de criză - și a pus în pericol siguranța țării și a cetățenilor, scrie Reuters, preluând presa de stat din Coreea de Nord.

Agenția de presă de stat KCNA nu a precizat ce s-a întâmplat sau cum a fost pusă în pericol siguranța cetățenilor, mai scrie Reuters.

Coreea de Nord nu a raportat oficial niciun caz de COVID, lucru contestat de Coreea de Sud și de SUA. Țara a impus restricții dure, inclusiv închiderea granițelor și limitarea călătoriilor interne.

Kim a convocat o ședință a biroului politic al Partidului Muncitorilor, în care a mustrat mai mulți lideri de partid de neglijență, inclusiv neimplementarea unor măsuri importante pe termen lung împotriva pandemiei, a relatat KCNA.

"El a menționat că înalți oficiali însărcinați cu afaceri de stat au neglijat implementarea deciziilor importante ale partidului și astfel s-a creat o mare criză în asigurarea securității statului și a siguranței cetățenilor, ceea ce a atras concecințe grave", a scris presa de stat.

Mai mulți membri ai biroului politic, secretari ai comitetului central și oficiali ai unor agenții de stat au fost înlocuiți din funcții, însă KCNA nu a precizat dacă aceste remanieri au avut legătură cu neîndeplinirea măsurilor împotriva pandemei.

Coreea de Nord a tratat protejarea cetățenilor săi de coronavirus ca pe o chestiune de supraviețuire națională, afirmă Kee B. park de la Harvard Medical School, care a lucrat în proiecte de sănătate în Coreea de Nord.

Măsurile stricte și interzicerea adunărilor publice sugerează că țara a evitat izbucnirea unor focare majore, mai spune Park.

"Totuși, succesul vine cu un cost economic mare și a crescut vulnerabilitatea celor mai săraci cetățeni", adaugă acesta. 

Anul trecut, Coreea de Nord a declarat stare de urgență și a închis orașul de la graniță Kaesong, după ce un bărbat care fugise în Coreea de Sud cu trei ani înainte s-a întors în țară, prezentând simptome specifice COVID. Organizația Mondială a Sănătății a precizat ulterior că rezultatul testului coronavirus al bărbatului în cauză este neconcludent.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri