Live

Jaf pe aeroport. Un milion de dolari furați în mai puțin de 3 minute

Data publicării:

Bandiţi înarmaţi au atacat un vehicul blindat pe o pistă a unui aeroport internaţional din centrul Mexicului, în timp ce saci cu bani erau pe punctul de a fi încărcaţi într-un avion, şi ar fi reuşit să fure astfel, în mai puţin de trei minute, o sumă de 1 milion de dolari, informează AFP.

Faptele s-au produs miercuri seară în jurul orei locale 21:00 (joi ora 03:00 GMT). Hoţii au sosit la bordul unei camionete şi au distrus barierele de securitate aflate pe pista aeroportului din Guanajuato, au explicat reprezentanţii administratorului acelui aeroport, Grupul Aeroportuar al Pacificului (GAP).

Sub ameninţarea armelor de foc, autorii jafului au luat sacii cu bani pe care mai mulţi angajaţi ai aeroportului se pregăteau să îi încarce într-un avion, apoi au fugit de pe pistă spărgând barierele de securitate dintr-o altă zonă. Totul s-a petrecut în mai puţin de trei minute, au precizat reprezentanţii GAP şi ai autorităţilor locale.

Suma exactă nu a fost precizată de sursele oficială, însă, potrivit companiilor mass-media locale, valoarea acesteia s-ar ridica la aproximativ 20 de milioane de pesos (1 milion de dolari).

Pe 14 decembrie, un vehicul care transporta 118 milioane de pesos (6,2 milioane de dolari) a fost interceptat de bandiţi în acelaşi stat mexican, Guanajuato. Camionul blindat a fost descoperit mai târziu, îngropat într-o localitate apropiată de locul în care s-a produs jaful.

Guanajuato este unul dintre cele mai importante centre industriale din Mexic, având numeroase uzine de automobile, aeronautice şi din industria grea.

Aceste activităţi, alături de prezenţa unor importante infrastructuri energetice, au atras organizaţii infracţionale, care comit numeroase jafuri, răpiri şi furturi de combustibil, potrivit autorităţilor mexicane.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Partenerii noștri