Live

Doi băieți au fost executați public în Coreea de Nord pentru că s-au uitat la filme străine și apoi le-au vândut

Data actualizării: Data publicării:
Doi băieți au fost executați public în Coreea de Nord pentru că s-au uitat la filme străine FOTO: Profimedia Images

Doi adolescenți au fost executați în Coreea de Nord pentru că au vizionat și distribuit filme din Coreea de Sud. Un al treilea a fost dus în fața plutonului de execuție în același timp, după ce și-a ucis mama vitregă.

Autoritățile nord-coreene le-au transmis oamenilor din orașul în care trăiau adolescenții că cele două crime sunt la fel de grave, obligându-i să urmărească execuțiile, potrivit Radio Free Asia.

Martori au precizat pe aceeași sursă că adolescenții uciși aveau toți 16 sau 17 ani.

„Forțele de securitate au spus: „Cei care vizionează sau distribuie filme și drame sud-coreene și cei care perturbă ordinea socială ucigând alte persoane, nu vor fi iertați și vor fi condamnați la pedeapsa maximă: moartea”, a spus un locuitor din Hyesan, orașul în care au fost uciși băieții.

Hyesan se află la granița cu China, iar martorii au spus că aceste execuții au avut loc în octombrie, pe un aerodrom din oraș, însă au reușit să transmită mai greu informația în afara țării.

„Locuitorii Hyesan s-au adunat în grupuri pe pistă. Autoritățile i-au pus pe adolescenți în fața martorilor, i-au condamnat la moarte și imediat i-au împușcat”, a povestit un martor pentru RFA.

Adolescenții au fost prinși vânzând în oraș unități USB care conțineau filme străine. Potrivit martorului din Hyesan, aceasta este o practică obișnuită de a-i prinde pe nord-coreenii disidenzi.

Vestea șocantă vine la un an după ce un adolescent din Coreea de Nord a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru că a vizionat doar cinci minute dintr-un film străin. Tot în urmă cu un an, un bărbat din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte și urma să fie dus în fața plutonului de execuție după ce a fost prins vânzând copii ale serialului de succes Squid Game.

Cel puțin șapte persoane au fost executate public în Coreea de Nord pentru că au vizionat sau distribuit producții sud-coreeane, inclusiv videoclipuri K-Pop (abreviere de la Korean Pop, muzică pop din Coreea de Sud) potrivit unui nou raport al Transitional Justice Working Group (TJWG), o organizație pentru drepturile omului din Seul. Raportul spune că au avut loc cel puțin 23 de execuții publice sub conducerea lui Kim Jong-un, care a ajuns la putere în urmă cu un deceniu, după moartea tatălui său, Kim Jong-il.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șase iranieni executați pentru trafic de droguri în Arabia Saudită. Anul 2024 a înregistrat 338 de execuții

Coreea de Nord anunţă că va adopta „cea mai dură” strategie împotriva SUA: „Sunt ţara cea mai reacţionară”

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Cel puțin 60% din muniția folosită de Rusia împotriva Ucrainei provine din Coreea de Nord. Fabricile nord-coreene, la capacitate maximă

Partenerii noștri