Live

Declarația controversată a unui astronaut britanic: "Extratereștrii există și ar putea fi printre noi, pe Pământ"

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Extratereștrii există și probabil se află printre noi, pe Pământ, a declarat prima femeie din Marea Britanie care a ajuns în spațiu, potrivit BBC.

Helen Sharman, primul astronaut britanic și prima femeie care a vizitat stația spațială Mir în mai 1991, a declarat pentru revista Observer Magazine că „extratereștri există, cu siguranță. Trebuie să existe tot felul de forme de viață printre miliardele de stele”.

Chimistul, care acum lucrează la Imperial College din Londra, a adăugat că deși formele de viață extraterestră probabil că nu au în componența lor carbon și nitrogen, „este posibil să fie chiar acum printre noi, dar pur și simplu nu îi putem vedea”.

În cadrul interviului, Sharman a mărturisit că în urma experienței în spațiu a învățat cât de importanți sunt oamenii și nu bunurile materiale. „În spațiu aveam toate condițiile pentru a supraviețui: temperatura potrivită, mâncare, apă, siguranță. Nu m-am gândit deloc la obiectele pe care le dețineam pe Pământ. Când zburam deasupra anumitor părți de pe glob, întotdeauna mă gândeam la persoanele iubite”.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Unde sunt toți ?” O nouă teorie ar putea explica de ce niciun extraterestru nu i-a răspuns încă fizicianului Enrico Fermi

Dialog halucinant despre Putin, extratereștri și Soros între Călin Georgescu și un reporter britanic. „Ai văzut tu cum arată Covidul?”

Un semnal din spațiu care simulează un mesaj de la extratereștri a fost descifrat după mai bine de un an. Care este înțelesul ascuns

De ce au construit nemții o pistă de aterizare pentru extratereștri: campania unui land german care are nevoie de muncitori calificați

Partenerii noștri