Coronavirus. Ludovic Orban, discuții prin videoconferință cu omologii din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Croația și Israel
Premierul interimar Ludovic Orban a avut luni o discuție prin videoconferință cu omologii din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Croația și Israel pe tema situației provocate de noul coronavirus, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.
„Premierul în exercițiu, Ludovic Orban, a participat astăzi la o videoconferință cu omologi din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Croația și Israel pe tema situației provocate de noul coronavirus (COVID-19).
Prim-ministrul a prezentat măsurile de prevenție luate de autoritățile române pentru prevenirea extinderii pe teritoriul României a noului coronavirus și evoluția situației la nivel național.
Oficialii statelor participante la videoconferință au discutat despre necesitatea schimbului de bune practici și a unei cât mai bune coordonări între instituțiile statelor pe teritoriul cărora există cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul de presă.
Citește și Premierul Italiei: Țara se confruntă cu „ora sa cea mai întunecată”
Până astăzi, 9 martie, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați. Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News