Copilăria traumatizantă a lui Nikolas Cruz, atacatorul din Florida. Hărțuit de fratele său, și-a văzut tatăl murind
Nikolas Cruz, tânărul de 19 ani acuzat că a omorât 17 liceeni, într-un atac armat care a avut loc la un liceu din Florida, a avut o copilărie și o adolescență nefericite, marcate de numeroase episoade traumatizante.
La numai 5 ani, Cruz a fost martor la moartea tatălui său adoptiv, de care era foarte atașat. Asta în timp ce fratele lui, Zachary, a recunoscut că l-a hărțuit toată copilăria.
Tatăl lui Cruz a murit în 2004, în urma unui atac de cord. Cei doi erau singuri în casă atunci când bărbatul s-a prăbușit din picioare, scrie Daily Mail. La câțiva ani de la acest eveniment, Nikolas Cruz a încercat să-și ia viața, înghițind benzină. Se întâmpla înainte ca acesta să împlinească vârsta de 18 ani.
Pentru că nu avea niciun prieten, mama lui Cruz îl obliga pe fratele lui Zachary, să-l ia peste tot cu el. Cei doi nu erau însă deloc apropiați, cel din urmă recunoscând în fața autorităților că și-a chinuit fratele.
Descris ca o fire singuratică, pierdută sau chiar violentă, Cruz a fost diagnosticat la vârsta de numai 3 ani cu „tulburări de comportament”.
”Întotdeauna se holba la toată lumea. Parcă se holba în sufletul tău”, își amintește Tyra Hemans, o fostă colegă, care a povestit și că l-a văzut o dată strângând o pasăre moartă între picioare.
„M-am uitat mai atent și am văzut că ținea o pasăre moartă lângă organele genitale. Am văzut câteva pene și mi-am dat seama că este o pasăre. A fost ceva tulburător. Însă am întors privirea în altă parte, pentru că nu era treaba mea ce făcea”, a spus aceasta.
17 oameni au fost uciși în atacul armat din Parkland, Florida, comis în data de 14 februarie, la Liceul Marjory Stoneman Douglas. Cruz a fost elev al acestui liceu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News