Companiile gigant din China deranjează Partidul
Companiile gigant din China care au fuzionat și s-au extins extrem de mult în străinătate în ultimii ani au început să „deranjeze” Guvernul de la Beijing. Partidul le taie elanul. Sunt companii care investesc masiv peste hotare. Sunt sume uriaşe care trec graniţa, iar Guvernul chinez nu mai e de acord. Vrea să ţină banii în ţară.
Scene teribile în fața unei școli din China. 11 oameni, printre care 5 copii, au murit striviți de un autobuz scăpat de sub control
Caz șocant în China
Un zoo din China a vopsit doi cățeluși în alb și negru
Tragedie în China
O tornadă a făcut ravagii în China
Ploile torențiale au făcut ravagii în cea mai bogată provincie din China
Momentul în care podeaua unui magazin din China se surpă
„Propaganda rusă are destul succes în Europa de Sud-Est, în special în Balcani”. Și China este interesată de regiune
Incendiu devastator în China
Marile companii din China şi-au extins afacerile dincolo de graniţele ţării, au cumpărat diverse participaţii ale altor jucători consideraţi mai mici ori au investit în cluburi de fotbal sau hoteluri de lux. Multă vreme s-a considerat că giganţii chinezi sunt de neatins, pentru că aveau legături puternice la nivel politic.
Modelul lor de business era comparat cu un rinocer: masiv, dar cu probleme evidente care pot fi, pentru o anumită perioadă, ignorate. Până când încep să alerge, calcă tot în picioare şi devin mult prea zgomotoşi. Iar indicii că acest avânt va fi, până la urmă frânat, au apărut încă de anul trecut.
În iunie 2017, spre exemplu, existau zvonuri potrivit cărora conglomeratelor chineze Fosun şi HNA vor fi verificate de autorităţile de reglementare bancară. Imediat, acţiunile s-au prăbuşit. Cei doi giganţii au afaceri peste hotare: Fosun a cumpărat în 2016 un club englez de fotbal şi a investit în celebrele spectacole Cirque du Soleil, iar HNA este, între altele, cel mai mare acţionar al Deutsche Bank.
Guvernul de la Beijing a acţionat şi mai concret de atât chiar săptămâna trecută - când a preluat controlul asupra grupului de asigurări Anbang, în condiţiile în care şeful acestuia era deja pus sub acuzare pentru infracţiuni economice. Anbang a cumpărat, între altele, şi celebrul hotel Waldorf Astoria din New York. Pentru a-şi motiva demersul, oficialii guvernamentali au invocat că au fost încălcate reglementări care ar putea pune în mod serios în pericol solvabilitatea companiei.
Mişcarea este una neobişnuită, după cum arată o analiză BBC. Dar decizia în cazul Anbang ar putea fi doar un foc de avertisment, parte din campania prin care China caută să se pună la adăpost în cazul unor riscuri financiare.
Experţii cred că următorii vizaţi de Guvernul chinez vor fi cei de la HNA, cunoscută drept „cea mai mare companie de care nu a auzit nimeni". Investiţiile acestui conglomerat peste hotare se ridică la peste 40 de miliarde de dolari în ultimii trei ani, iar ideea de afaceri diferă de cea a grupului Anbang. HNA deţine o linie aeriană chineză, servicii de aeroport ale elveţienilor de la Swissport, dar şi 25% din acţiunile grupului hotelier Hilton.
Analiştii grupului Eurasia cred că e de aşteptat ca Beijingul să pună presiune pe HNA, chiar dacă acest gigant nu se confruntă în acest moment cu dificultăţi financiare. Iar o eventuală acţiune a oficialilor chinezi ar trece neobservată printre oameni de rând, care rareori sunt interesaţi de soarta giganţilor sancţionaţi de autorităţi.
În cazul Anbang, era vorba de banii cetăţenilor încasaţi din poliţele de asigurare. La HNA nu este cazul. Investiţiile firmelor chineze în Europa s-au tradus, anul trecut, în aproximativ două mii de contracte de fuziuni şi achiziţii cu o valoare de peste 71 de miliarde de euro. Este, ce-i drept, un declin faţă de 2016, dar cu mult peste valorile din 2014 şi 2015.
În Statele Unite, pe de altă parte, nu va mai fi la fel de simplu, în condiţiile în care administraţia Trump s-a declarat extrem de dură la adresa investiţiilor chineze pe teritoriul american. Şi în Europa, recent, guvernul Germaniei spunea că analizează modul în care Geely a intrat în posesia a aproximativ 10% din acţiunile grupului Daimler.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News