Live

Coadă de sute de oameni la un spital în China, pentru o doză de vaccin anti-Covid, care nu a trecut toate fazele de testare

Data publicării:
Foto: Getty Images

Sute de oameni au stat la coadă la un spital din Yiwu, oraș în estul Chinei, pentru a primi o doză de vaccin experimental împotriva coronavirus, care încă nu a trecut prin toate testele. Voluntarii plătesc echivalentul a 50 de euro pentru a fi vaccinați. 

Oamenii s-au aliniat în faţa centrul de sănătate comunitar din Yiwu cu câteva ore înainte ca acesta să se deschidă, după ce medicii au spus că vaccinul va fi pus la dispoziţie pentru echivalentul a 50 de euro pentru cei care îl doresc, scrie Mediafax, preluând BBC.

Voluntarii au fost obligaţi să semneze o declaraţie prin care își asumă responsabilitatea pentru posibilele efecte secundare înainte de a primi o doză din vaccinul încă neaprobat, CoronaVac, dezvoltat de compania de stat Sinovac Biotech. Ei vor primi a doua doză peste 28 de zile.

Stocul de vaccin experimental s-a epuizat în decurs de două ore şi jumătate.

China îşi imunizează lucrătorii din primele linii ale luptei împotriva coronavirusului în cadrul unui program de urgenţă din iulie, dar aceasta este prima dată când pune vaccinul la dispoziţia publicului larg. Măsura vine după ce Beijingul a declarat că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi lansat în trei săptămâni.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Partenerii noștri