Live

Cine este Toto Santoso, bărbatul care pretinde că este „regele lumii”. Ce le-a promis celor peste 450 de oameni care l-au urmat

Data actualizării: Data publicării:

Poliţia din provincia indoneziană Java Centrală a anunţat vineri că a arestat un bărbat care pretinde că este "regele lumii" şi care a fost pus sub acuzare pentru fraudarea mai multor sute de adepţi, informează DPA.

Toto Santoso susţine că a avut o revelaţie trimisă de strămoşii lui din vechiul regat Mataram, care i-au cerut să conducă Keraton Ahung Sejagat (Marele Regat al Lumii).

Bărbatul a atras peste 450 de adepţi, dintre care unii i-au plătit până la 110 milioane de rupii indoneziene (8.000 de dolari americani) după ce le-a promis funcţii înalte în regatul său şi viitoare salarii lunare plătite în dolari americani, a dezvăluit Rycko Dahniel, şeful Poliţiei din provincia Java Centrală.

"El a promis oamenilor că, dacă îl vor urma, vor fi scutiţi de pericole, iar vieţile lor vor fi mai bune", a precizat acelaşi oficial indonezian, care a precizat că Toto Santoso a creat şi false documente ONU şi a lansat un canal pe YouTube pentru a-şi promova afirmaţiile, scrie Agerpres.

Bărbatul indonezian şi partenera sa de viaţă, care se purta ca şi cum ar fi fost regina lui, au fost reţinuţi oficial joi, sub acuzaţii de fraudă şi răspândire de informaţii false, a precizat Rycko Dahniel.

Mass-media locale au raportat că Toto Santoso a trăit în trecut într-o mahala situată în proximitatea unei căi ferate din Jakarta, înainte ca acel cartier de locuinţe sărăcăcioase să fie distrus de un incendiu în 2016. 

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Povestea pilotului din Noua Zeelandă care a fost ținut captiv în junglă aproape 600 de zile, după ce a fost răpit din avion

Papa Francisc, aflat în Indonezia, avertizează împotriva extremismului religios: Denaturează credința prin „înșelăciune și violență”

VIDEO Turiști surprinși de erupția unui vulcan. Oamenii o iau la fugă pentru a scăpa de norul de cenușă

Partenerii noștri