Live

Cele 5 motive pentru care COVID-19 a făcut cele mai puține victime în Africa, în ciuda tuturor temerilor

Data actualizării: Data publicării:
Cele 5 motive pentru care COVID-19 a făcut cele mai puține victime în Africa, în ciuda tuturor temerilor. Foto: GettyImages

Multe țări africane au fost lăudate pentru eficiența îm combaterea răspândirii coronavirusului, în ciuda faptului că au sisteme de sănătate fragile, o mare densitate a populației în orașe și condiții de trai precare, care nu permit distanțarea. Continentul, care are peste un miliard de locuitori, a înregistrat aproximativ 1,5 milioane de cazuri, din totalul de peste 36 de milioane în toată lumea, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins, relatează BBC.

Africa a înregistrat aproximativ 37.000 de decese, comparativ cu aproximativ 580.000 în America, 230.000 în Europa și 205.000 în Asia.

Aceste cifre sunt mult mai mici decât cele raportate de alte continente, iar cazurile înregistrate sunt în scădere.

Numărul de teste făcute pe continent e mic, dar nu există indicii că din acest motiv ar fi rămas nediagnosticate multe de decese din cauza COVID-19, spune dr. John Nkengasong, șeful Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa.

Care sunt, prin urmare, motivele pentru rata scăzută a mortalității din Africa?

Acțiunea rapidă

Primul caz de coronavirus din Africa a fost confirmat în Egipt în 14 februarie. Autoritățile s-au temut că noul virus ar putea copleși rapid sistemele de sănătate fragile de pe continent.

Deci, chiar de la început, majoritatea guvernelor africane au luat măsuri drastice pentru a încerca să încetinească răspândirea virusului.

Măsurile de sănătate publică - inclusiv evitarea strângerilor de mână, spălarea frecventă a mâinilor, distanțarea socială și purtarea măștilor - au fost introduse rapid.

Unele țări, precum Lesotho, au acționat chiar înainte de raportarea primului caz, introducând starea de urgență și închizând școlile.

Sprijinul populației

Un sondaj efectuat în 18 țări în august arată că sprijinul populației pentru măsurile de siguranță este ridicat - 85% dintre repondenți au spus că au purtat măști în săptămâna precedentă.

Cu măsuri sociale stricte de sănătate publică, statele membre ale Uniunii Africane au reușit să țină sub control virusul între martie și mai, se arată într-un raport al Parteneriatului Împotriva COVID (PERC).

Relaxarea ușoară a restricțiilor în iunie și iulie a coincis cu o creștere a cazurilor raportate pe continent, dar de atunci, a existat o scădere notabilă a numărului de cazuri confirmate și decese în aproximativ jumătate din continent, posibil legată de sfârșitul iernii în emisfera sudică, se mai arată în raport.

Sprijinul populației a rămas constant chiar dacă restricțiile a avut un cost imens. Nivelul de trai a scăzut pe scară largă. Africa de Sud - care a avut unul dintre cele mai stricte carantine din lume – s-a confruntat cu pierderea a 2,2 milioane de locuri de muncă în prima jumătate a anului.

Populație tânără

Este probabil ca vârsta populației din majoritatea țărilor africane să fi jucat un rol în limitarea decselor de COVID-19.

La nivel global, majoritatea celor care au murit au avut peste 80 de ani, în timp ce Africa are cea mai tânără populație din lume, cu o vârstă medie de 19 ani, potrivit datelor ONU.

Pandemia a atins în mare parte în grupele de vârstă mai tinere. Aproximativ 91% din infecțiile cu COVID-19 din Africa subsahariană au fost în rândul persoanelor cu vârsta sub 60 de ani și peste 80% au fost asimptomatice, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Doar 3% din populația Africii are peste 65 de ani, spune dr. Matshidiso Moeti, șeful OMS pentru Africa.

În schimb, Europa, America de Nord și țările asiatice mai bogate au cei mai bătrâni locuitori, ca medie de vârstă.

Unul dintre principalii factori din țările occidentale este că persoanele în vârstă locuiau în case specializate și acestea au devenit focare în care transmiterea a fost foarte intensă, a adăugat Moeti.

Astfel de aziluri de bătrâni sunt rare în majoritatea țărilor africane, unde persoanele în vârstă locuiesc mai mult în zonele rurale.

Climă favorabilă

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Maryland din SUA a descoperit o corelație între temperatură, umiditate și latitudine și răspândirea COVID-19.

Ne-am uitat la răspândirea timpurie a coronavirusului în 50 de orașe din întreaga lume. Virusul s-a răspândit mai ușor la temperaturi și umiditate mai scăzute, a spus Mohammad Sajadi, autorul principal al studiului.

Nu e vorba că nu se răspândește și în alte condiții, dar se propagă mai bine atunci când scad temperatura și umiditatea”, a adăugat el.

Țările africane îndepărtate de tropice au avut o situație mai gravă.

Răspândirea virusului s-a accelerat în Africa de Sud, pe măsură ce emisfera sudică a intrat în iarnă.

Dar, cu cât s-a încălzit vremea, numărul cazurilor a scăzut semnificativ, îmbunătățind bilanțul continentului, deoarece Africa de Sud are aproape jumătate din numărul total de cazuri și decese din toată Africa.

Sisteme de sănătate comunitare bune

Pandemia de coronavirus a venit în timp ce Republica Democrată Congo se confrunta cu cel mai mare focar de Ebola de până acum. Statele vecine erau în alertă maximă, iar examinarea sănătății călătorilor pentru Ebola a fost extinsă pentru a include COVID-19.

Mai multe state din Africa de Vest - care s-au luptat cu cel mai grav focar de Ebola din lume, au folosit, de asemenea, măsurile de sănătate publică pentru a preveni răspândirea COVID-19, inclusiv izolarea celor infectați, urmărirea contactelor și apoi punerea lor în carantină.

Mai mult, în cel mai populat stat din Africa, Nigeria, echipele care mergeau prin sate pentru a vaccina copiii împotriva poliomielitei au fost instruite să educe comunitățile despre noua pandemie.

Acesta este o decizie pe care Dr. Rosemary Onyibe, care lucrase la programul de eradicare a poliomielitei, a luat-o în aprilie.

După ce am aflat de virus, m-am gândit imediat: mă cheamă datoria. Expertiza mea este necesară pentru a-mi servi comunitatea. Am mobilizat imediat personalul existent, urmărind contactele și făcând vizite de urmărire”, a spus ea.

Așadar, în timp ce infrastructura spitalelor din cea mai mare parte a Africii este mai puțin dezvoltată decât în alte părți ale lumii, forța continentului rezidă în sistemele sale de sănătate comunitare deja testate.

Dar toate acestea nu înseamnă că oamenii din Africa își pot permite să se relaxeze.

Răspândirea mai lentă a infecției în regiune înseamnă că ne așteptăm ca pandemia să continue, cu focare ocazionale”, a spus dr. Moeti.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Asistența consumatorilor de droguri va fi transferată în sistemul sanitar. Ciolacu: „Au nevoie de sprijin, nu să-i băgăm în pușcărie”

Franța a început evacuarea militarilor săi din Ciad, după peste 60 de ani de prezență în țara din Africa Centrală

Joe Biden a ațipit în timpul unei conferințe istorice cu liderii africani în Angola

Partenerii noștri