Live

Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat o femeie

Data publicării:
Autoritățile iraniene neagă afirmațiile propagate în mediul online conform cărora Cristiano Ronaldo riscă 99 de lovituri de bici pentru că a îmbrățișat o femeie, scrie Insider.  FOTO: X (Twitter) Embajada de Irán en España

Autoritățile iraniene neagă afirmațiile propagate în mediul online conform cărora Cristiano Ronaldo riscă 99 de lovituri de bici pentru că a îmbrățișat o femeie, scrie Insider.  

Ronaldo a îmbrățișat-o pe artista iraniană Fatemeh Hamami în timpul unei întâlniri cu aceasta în septembrie.

Conform legilor iraniene, pedeapsa pentru adulter include lovituri de bici și merge până la pedeapsa cu moartea.

Totul a pornit după ce luna trecută, Ronaldo s-a întâlnit cu Fatemeh Hamami, o artistă iraniană aflată în scaun cu rotile, care pictează portrete ținând pensula cu degetele de la picioare. Imaginile au fost distribuite pe Instagram.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Fatemeh Hamami | فاطمه حمامی (@fatemehamami)

În videoclip, Ronaldo poate fi văzut îmbrățișând-o și sărutând-o pe Hamami pe frunte în timp ce primește portretele pe care ea le-a pictat pentru el.

După această întâlnire, mai multe media, inclusiv TMZNew York Post și Fox Sports, au raportat că Ronaldo riscă 99 de lovituri de bici pentru că a îmbrățișat-o pe Hamami. TMZ a citat instituții de presă iraniene fără a le nominaliza însă. Ambasada Iranului în Spania a declarat în octombrie că Ronaldo nu va fi acuzat.

„Negăm cu fermitate emiterea oricărei hotărâri judecătorești împotriva oricărui sportiv internațional din Iran”, se arată în postarea ambasadei pe X (fostul Twitter). Ronaldo a fost „foarte bine primit de oameni și de autorități” cât timp a fost în Iran, între 18 și 19 septembrie, pentru un meci de fotbal, a scris ambasada. „Întâlnirea sa sinceră și umană cu Fatemeh Hamami a fost, de asemenea, lăudată și admirată atât de oameni, cât și de autoritățile sportive ale țării”, se mai spune în postare.

Potrivit unei investigații a ABC News din Australia, care a fost difuzată pe 30 octombrie, afirmația falsă provine dintr-o postare pe Instagram a unui avocat iranian pe nume Ali Gandomi.

Conform legii iraniene, bărbații și femeile necăsătorite pot fi pedepsiți cu 100 de lovituri de bici dacă comit adulter, iar cei căsătoriți pot ajunge la pedeapsa cu moartea.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Promovarea modului de viață fără copii a fost interzisă prin lege în Rusia. Care sunt amenzile

Ce vrea Iranul la schimb ca să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Partenerii noștri