Live

Autoritățile americane au elucidat misterul pachetelor nesolicitate cu semințe trimise din China

Data publicării:
Foto: Facebook / Washington State Department of Agriculture

Departamentul de Agricultură din Statele Unite a anunțat că a identificat 14 specii diferite de semințe în pachetele misterioase trimise americanilor din China, scrie Business Insider. Este vorba de ierburi aromatice și alte plante printre care hibiscus și mentă. Inițial, autoritățile americane i-au avertizat pe cetățeni să nu deschidă pachetele, avertizând că ar putea fi specii de plante invazive.

"Am identificat 14 specii diferite de semințe, printre care muștar, varză, zorele și ierburi aromatice precum mentă, salvie, rozmarin, lavandă, dar și hibiscus și trandafiri", a anunțat Osama El-Lissy, un oficial din cadrul USDA. "Acestea sunt doar câteva mostre colectate până acum".

În luna iulie, cetățenii din mai multe state americane au anunțat autoritățile că au primit pachete nesolicitate cu semințe care par a fi expediate din China. Oficialii i-au avertizat să nu le deschidă și să păstreze eticheta intactă, astfel încât autoritățile să poată cerceta aceste probe.

Plantele și semințele care sunt expediate în SUA din alte țări sunt controlate cu strictețe și trebuie să fie însoțite de un certificat care asigură că acestea nu sunt purtătoare de dăunători sau boli.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piloții de Formula 1, deranjați de mirosul de marijuana, la Marele Premiu din Las Vegas: „Dacă ne-ar testa, am ieși pozitiv, jur”

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Cum urmăresc SUA lansările de rachete balistice și de ce nu au fost alarmate de atacul rusesc asupra orașului Dnipro

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Partenerii noștri