Live

Argentina legalizează avortul printr-un vot istoric în Parlament. Decizia ar putea fi un semnal și pentru alte țări din America Latină

Data publicării:
Argentina legalizează avortul printr-un vot istoric în Parlament. FOTO: Agerpres

Argentina a legalizat avortul, printr-un vot istoric în Parlament. Legea are nevoie doar de promulgare de către președinte, dar este doar o formalitate, pentru că șeful statului este unul dintre susținătorii actului normativ.

Din momentul promulgării, în Argentina avortul va fi legal până în săptămâna a 14-a. În prezent, în Argentina, este permis avortul numai atunci când o sarcină rezultă din viol sau pune în pericol viața sau sănătatea femeii. În toate celelalte situații, este ilegal și se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare, scrie CNN.

Votul a fost primit cu urale și cu lacrimi de bucurie de mulțimile de activiști susținători au proiectului, adunați în fața Parlamentului.

În ultimele luni, mișcarea pentru dreptul la avort a primit un impuls uriaș prin sprijinul președintelui Fernández, care a venit la putere în decembrie anul trecut.

Legalizarea întreruperii voluntare a sarcinii este neobișnuită pentru America Latină, care are legi extrem de restrictive în privința avortului. Există însă speranța că votul di Argentina ar putea influența spre decizii similare și în alte state din America Latină.

În toată America Latină și regiunea Caraibelor, numai Cuba, Uruguay, Guyana Franceză și Guyana permit avorturile la alegere. La fel și în Mexico City și statul mexican Oaxaca, dar acestea fiind excepțiile, în restul Mexicului fiind sever restricționate. 

În schimb, El Salvador, Republica Dominicană, Haiti, Honduras, Nicaragua și Surinam interzic avorturile în aproape toate situațiile. 

Columbia, Costa Rica, Guatemala și Panama permit avortul numai dacă are ca scop păstrarea sănătății femeii sau pentru a-i salva viața.

Biserica catolică, foarte influentă, a criticat dur legalizarea avortului. Însuși papa Francisc, argentinian de origine, s-a declarat public împotriva întreruperii voluntare a sarcinii. Papa a comparat întreruperea voluntară a sarcinii cu recurgerea la un "asasin plătit": "Întreruperea sarcinii este ca eliminarea cuiva. Este drept să elimini o viaţă umană pentru a rezolva o problemă?", i-a întrebat el pe credincioşi.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avortul și candidații la funcția de președinte al României. Ce spun politicienii despre dreptul femeii de a decide privind corpul său

Liderul unui grup de ultrași din Argentina a fost asasinat pe stradă

Israelul a adoptat o lege care îi permite să deporteze familiile persoanelor condamnate pentru terorism, inclusiv cetățeni israelieni

Alegeri SUA 2024. Care sunt rezultatele după referendumurile locale pentru dreptul la avort, organizate în paralel cu prezidenţialele

Partenerii noștri