Live

American Airlines i-a cerut unei pasagere să-și acopere hainele „nepotrivite”, în timpul zborului. Reacția companiei

Data actualizării: Data publicării:

Compania American Airlines i-a cerut scuze unei pasagere după ce, în timpul unui zbor, o stewardesă a obligat-o să se acopere cu o pătură pentru a-și ascunde îmbrăcămintea.

Tisha Rowe a spus că incidentul a avut loc pe 30 iunie în timpul unui zbor spre Miami, când se întorcea din vacanță, din Jamaica, potrivit BBC.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a povestit pe rețelele sociale că s-a simțit umilită și făcută de rușine pentru modul în care arată după ce i s-a spus să-și ascundă „bunurile”.

Mesajul publicat a fost distribuit de sute de ori de atunci.

Tisha Rowe, care lucrează ca medic, călătorea alături de fiul ei de opt ani, când, inițial, o stewardesă a rugat-o să plece din avion, apoi a spus că îmbrăcămintea ei este „nepotrivită” pentru zbor și a întrebat-o dacă are o haină pentru a se acoperi.

După ce a încercat să se apere, fără succes, femeia spune că a fost obligată să se acopere cu o pătură și să se întoarcă la locul ei.

Tisha Rowe acuză compania că a discriminat-o pentru modul în care arată.

Suntem atent supravegheați pentru că suntem negri. Corpurile noastre, ca femei, sunt sexualizate în exces și noi trebuie să ne conformăm pentru ca toți ceilalți din jurul nostru să se simtă confortabil. Am văzut femei albe cu pantaloni mult mai scurți în avion, fără să fie vreo problemă”, declară Tisha Rowe.

Femeia spune că American Airlines i-a cerut scuze ei și fiului ei și i-a restuit banii pentru călătorie.

Am fost îngrijorați după comentariile Dr. Rowe și am luat legătura cu ea, iar echipa noastră din aeroportul Kingston a adunat mai multe informații despre incident. Suntem mândri să-i servim pe toți clienții noștri și suntem angajați în oferirea unei experiențe sigure și pozitive, în timpul zborurilor”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene presei locale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

American Airlines testează o tehnologie de îmbarcare care semnalează persoanele care sar peste rând

Momentul în care pasagerii unui autobuz din Colorado preiau controlul vehiculului și împiedică un accident, după ce șoferul leșină

Nava care trebuie să-şi ducă pasagerii într-o croazieră de 3 ani şi jumătate în jurul lumii, lovită de ghinion. A amânat iar plecarea

Un cuplu din Hong Kong a primit interdicție de la o companie aeriană după ce a hărțuit o femeie care și-a rabatat scaunul în avion

Partenerii noștri