A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Australianca Clare Brown, de 26 de ani, a moștenit de la tatăl său o avere uriașă, de 12 milioane de dolari australieni, adică peste 8 milioane de dolari americani, dar trăiește în continuare din ajutor social, pentru că, înainte de a muri, tatăl a pus 2 condiții pentru ca ea să aibă acces la bani.
Chris Brown a murit anul acesta, în luna ianuarie, lăsându-i fiicei sale moștenire suma uriașă de bani, numai că a precizat în testament că ea poate intra în posesia banilor numai dacă va avea un loc de muncă stabil și dacă face ceva util pentru societate, cum ar fi voluntariatul, potrivit news.com.au.
Însă Clare nu pare dispusă să facă aceste lucruri, spunând că suferă de ADHD și o formă de autism și nu poate să muncească. A apărut recent într-o emisiune tv și a avut un mesaj pentru familia ei:„Dați-mi ce mi se cuvine de drept. Eu sufăr. Nu-mi mai cereți să mă angajez pentru că asta nu se va întâmpla”.
Tânăra a fost angajată, dar de câțiva ani s-a lăsat de serviciu, dând vina pe boală, deși, potrivit medicilor, este aptă să desfășoare orice activitate. O perioadă, tatăl i-a dat o alocație săptămânală de 500 de dolari, însă i-a tăiat fondurile când și-a dat seama că fiica lui, de fapt, nu vrea să muncească.
Clare, care a locuit într-o casă luxoasă și a mers la școli particulare, stă acum cu chirie într-o suburbie a orașului Sydney împreună cu soția ei, Lauren, și cu fiica lor de un an. Trăiesc din ajutorul social primit de la stat.
Soacra ei susține că un alt motiv pentru care Clare nu vrea să muncească este pentru că oamenii o marginalizează pentru că este gay, iar soția ei, Lauren, spune că din cauza diagnosticului ei, Clare se luptă să-și îndeplinească sarcinile zilnice și are nevoie de o listă de verificare care să-i amintească să facă lucruri simple, cum ar fi să mănânce.
Clare a mai spus la tv că va ataca în instanță testamentul lăsat de tatăl ei și va demonstra că afecțiunea de care suferă o împiedică să muncească.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News