Live

1 din 10 specii ar putea dispărea până la finalul secolului

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Pământul ar putea pierde peste 10% din speciile de plante şi animale până la sfârşitul secolului, dacă se menţine tendinţa actuală de poluare şi consum, avertizează un nou studiu.

Criza climatică va conduce la o cascadă accelerată de extincţii în următoarele decenii, pe măsură ce prădătorii îşi vor pierde prada, paraziţii îşi vor pierde gazdele, iar creşterea temperaturii va fractura lanţul trofic de pe Pământ, potrivit cercetătorilor, care avertizează asupra riscului de coextincţie, într-un articol publicat în Science Advances și citat de The Guardian.

De la broaşte la rechini, riscul de dispariţie a plantelor şi animalelor este monitorizat de obicei pe lista roşie a IUCN, unde oamenii de ştiinţă şi-au publicat analiza privind ameninţările la adresa a peste 150.388 de specii. Potrivit acestora, peste 42.000 ar putea dispărea din cauza comportamentului uman.

Studiul a folosit un supercomputer pentru a modela un Pământ sintetic cu specii virtuale pentru a înţelege efectul pe care încălzirea globală l-ar putea avea asupra vieţii.

Cercetătorii afirmă că 6% din plante şi animale vor dispărea până în 2050, ajungând la 13% până la sfârşitul secolului. În cel mai pesimist scenariu de încălzire globală, cercetătorii estimează că 27% din plante şi animale ar putea dispărea până în 2100.

Rezultatele cercetării vin în timp ce discuțiile de la conferința ONU privind Biodiversitatea (COP15) de la Montreal se apropie de final. 3.000 de oameni de ştiinţă solicită guvernelor să ia măsuri pentru a opri distrugerea naturii.

Reprezentanţi ai peste 190 de ţări se reunesc între 7 şi 19 decembrie pentru a încerca să încheie un acord pentru natură pe zece ani şi să se evite astfel o a şasea extincţie în masă. Însă rezultatul negocierilor, care acoperă aproximativ douăzeci de obiective menite să salveze ecosistemele până în 2030, rămâne incert.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment: Inteligența Artificială va putea fi folosită pentru a manipula utilizatorii online să ia decizii

Hobby-ul retro care vă poate face fericiți, potrivit oamenilor de știință

Câte minute de exerciții fizice pe săptămână sunt recomandate pentru a pierde din greutate. Ce arată un nou studiu

Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa

Partenerii noștri