Live

Macron: E crucial ca Europa să-și asume dosarele geopolitice de la Marea Mediterană, nu putem accepta viitorul construit de alte puteri

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Este "crucial" ca Europa să îşi asume dosarele geopolitice de la Marea Mediterană, care să rămână sub controlul său, fără să o lăse "altor puteri", a afirmat luni preşedintele francez, Emmanuel Macron, evocând fără să numească Turcia şi Rusia, notează AFP.

"Zona Mediteranei va fi provocarea anilor următori, pentru că factorii de criză care se combină acolo sunt numeroşi: contestarea zonelor maritime, confruntările între ţările riverane, destabilizarea Libiei, migraţia, traficul, accesul la resurse", a declarat şeful statului francez într-un discurs adresat armatei în ajunul Zilei Naţionale, 14 Iulie, scrie Agerpres.

Vorbind despre "jocul noilor puteri", el a declarat că "Europa trebuie să-şi redefinească rolul şi locul său acolo, fără naivitate şi fără complezenţă". "Mediterana nu poate construi o pace durabilă fără noi, nu putem accepta ca viitorul nostru să fie construit de alte puteri", a spus Emmanuel Macron.

"O adevărată politică europeană pentru Mediterana" reprezintă "o necesitate şi o urgenţă", a insistat el.

De la înrăutăţirea crizei libiene, unde Turcia şi Rusia se găsesc într-o poziţie de forţă, până la tensiunile din Mediterana de est, unde mai multe puteri precum Turcia, Israelul, Egiptul sau Grecia sunt în concurenţă pentru resurse energetice, factorii de tensiune s-au înmulţit în această zonă de mai mulţi ani.

"În ceea ce priveşte Libia, vreau să subliniez aici din nou că stabilizarea sa este fundamentală pentru securitatea Europei şi a zonei Sahel. Este motivul pentru care lansez un apel la reluarea imediată a negocierilor şi dialogului politic, în vederea unui acord de încetare a focului. Trebuie să punem capăt intrărilor masive de arme şi de mercenari în această ţară", a adăugat el.

Franţa a denunţat în repetate rânduri ingerinţa Turciei în criza libiană, iar tensiunile dintre Paris şi Ankara s-au accentuat, în special după un incident maritim care a implicat două nave de război.

"Dacă nu există riscul unui derapaj cu turcii, în schimb, este foarte clar că ne aflăm într-o escaladare, deoarece subiectele de dezacord sunt numeroase. După incidentul cu Courbet (vasul francez vizat de o fregată turcă în iunie) în Mediterana, Franţa încearcă, împreună cu europenii să aibă o postură mai fermă în faţa încălcării dreptului internaţional de către turci, iar Turcia va reacţiona fără îndoială", a explicat într-un interviu apărut luni în cotidianul Le Monde şeful statului-major francez, generalul François Lecointre.

Citește și Întâlnire între Macron și Putin. Cum profită Rusia de cele mai recente tensiuni din NATO

Redactare Georgiana Marina

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

„Al Treilea Război Mondial a început oficial”, spune fostul comandant al armatei ucrainene

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Partenerii noștri