Live

Livrator de mâncare, prins cu o mumie de 800 de ani în geantă, în Peru. De ce o plimba cu el pe „Juanita”

Data actualizării: Data publicării:
Bărbatul a declarat că a pus mumia în geantă pentru a o arăta prietenilor săi. Foto: Twitter

Polițiştii din Peru au făcut o descoperire surprinzăoare după ce au percheziționat un curier care le-a atras atenția deoarece era în stare de ebrietate la un sit arheologic din Puno. Bărbatul avea în geanta sa frigorifică o mumie, relatează BBC.

Bărbatul a declarat că a pus mumia în geantă pentru a o arăta prietenilor săi. Curierul o considera „un fel de iubită spirituală”.

Acesta a mai spus că o ținea pe „Juanita”, așa cum o poreclise pe mumie, într-o cutie din camera sa, lângă televizor.

Trupul mumiei are o vechime cuprinsă între 600 și 800 de ani, conform experţilor, și este al unui bărbat adult, nu al unei femei, așa cum a crezut bărbatul care îl plimba cu el.

Se estimează că bărbatul mumificat avea peste 45 de ani și o înălțime de 1,51 metri.

Mumia era înfășurată în bandaje în poziția fetală, ceea ce este tipic pentru multe dintre înmormântările prehispanice din zonă.

Poliția a confiscat mumia transportată în geanta frigorifică și a predat-o ministerului peruan al culturii, care se ocupă de patrimoniul țării.

Bărbatul care o transporta și cei doi prieteni ai săi, care au vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, au fost reținuți și sunt cercetați pentru infracțiuni împotriva patrimoniului cultural din Peru.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un curier român din Germania a golit toate coletele, a lăsat duba pe dreapta și a dispărut

„Pentru prima dată”. Fosile rare ale unui crocodil marin, vechi de peste 10 milioane de ani, au fost descoperite în Peru

Descoperire „uluitoare” în permafrostul din Siberia: primul specimen mumificat de felină cu dinți-sabie aproape intact

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Partenerii noștri