Live

Kim Jong Un s-a dus în inspecție la bazele de rachete balistice intercontinentale

Data publicării:
Sursa Foto: KCNA

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat bazele de rachete pentru a examina disponibilitatea acestora de a întreprinde acţiuni de „descurajare strategică”, calificând în acelaşi timp capacităţile nucleare ale SUA drept o ameninţare tot mai mare la adresa ţării, a relatat miercuri mass-media de stat.

Arsenalul nuclear strategic al SUA reprezintă o „ameninţare din ce în ce mai mare” pentru mediul de securitate al Coreei de Nord, ceea ce face necesar ca Phenianul să-şi menţină forţele nucleare într-o postură strictă de contracarare, a declarat liderul nord-coreean, citat de agenţia oficială KCNA, informează Reuters, potrivit Agerpres. 

Potrivit KCNA, Kim a cerut, de asemenea, ca forţele armate să fie modernizate şi să fie acordată prioritate rachetelor strategice, afirmând că acesta este „un principiu important al strategiei de construire a apărării naţionale”.
Liderul nord-coreean a fost însoţit în vizita sa de Kim Yo Jong, influenta sa soră, şi de Kim Jong Sik, prim-vicedirector de departament al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea.

Fotografiile publicate de KCNA îl arată pe Kim îmbrăcat într-o haină de piele în timp ce inspectează bazele de rachete.

KCNA nu a precizat când au avut loc vizitele.

Coreea de Nord şi-a intensificat dezvoltarea de rachete balistice şi a unui arsenal nuclear, atrăgându-şi sancţiuni internaţionale, şi a dezvoltat relaţii militare strânse cu Rusia.

Vizita lui Kim Jong Un la bazele de rachete are loc pe fondul creşterii tensiunilor cu Coreea de Sud şi aliaţii săi. Aceştia sunt îngrijoraţi de ceea ce Seulul consideră a fi trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia pentru a lupta în Ucraina, o afirmaţie care a fost negată de Phenian.

Consilierul pentru securitate naţională al Coreei de Sud, Shin Won-sik, şi Jacek Siewiera, şeful Biroului polonez pentru securitate naţională, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la cooperarea militară a Phenianului cu Moscova în timpul unei întâlniri la Seul. De asemenea, cei doi au convenit să coopereze îndeaproape cu comunitatea internaţională pe această temă, potrivit unei declaraţii publicate de biroul prezidenţial al Coreei de Sud.

Şeful NATO a avertizat marţi că transferul de trupe nord-coreene pentru a lupta pentru Rusia în Ucraina ar fi ceea ce el a numit o escaladare semnificativă.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 60% din muniția folosită de Rusia împotriva Ucrainei provine din Coreea de Nord. Fabricile nord-coreene, la capacitate maximă

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Actorul Alec Baldwin scapă definitiv de acuzații în dosarul în care era acuzat de omor prin imprudență: „Nu a comis nicio infracţiune"

Fostul președinte american Bill Clinton a fost spitalizat în Washington. „Rămâne sub observație”

Partenerii noștri