Kievul spune că a fost lovit de cel mai mare atac cibernetic de tip DDoS din istoria țării. Organizarea a costat „milioane de dolari"
Ministerul Transformării Digitale al Ucrainei a denunţat miercuri cel mai mare atac cibernetic din istoria ţării, care a început cu o zi în urmă şi mai continuă încă, deşi nu a produs pagube majore, relatează EFE, Unian şi Interfax-Ukraina.
„Ieri, 15 februarie, a avut loc cel mai mare atac DDoS (denial of service) din istoria Ucrainei împotriva site-urilor web ale statului şi sectorului bancar”, a declarat vicepremierul ucrainean Mihail Fiodorov, ministrul transformării digitale, într-o conferinţă de presă.
Acest atac, a spus înaltul responsabil ucrainean, a fost pregătit din timp, iar costurile organizării sale „se ridică la milioane de dolari”, conform Agerpres.
„Obiectivul a fost destabilizarea situaţiei şi inducerea panicii”, a apreciat vicepremierul ucrainean.
Şeful Departamentului de securitate cibernetică din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ilia Vitiuk, a subliniat la rândul său că este prea devreme pentru a indica un responsabil direct, dar a apreciat că, ţinând cont de costul ridicat al unei astfel de operaţiuni, este exclusă posibilitatea unui hacker singur sau a unui grup mic.
„Astfel de tipuri de atac sunt efectuate de state prin serviciile lor de informaţii şi infrastructura special creată în acest scop. Vedem în mod clar amprenta serviciilor de informaţii străine aici”, a subliniat Vitiuk.
Ministrul ucrainean de interne, Denis Monastârski, a afirmat că atacul „a vizat să blocheze site-urile web ale statului şi să atace aplicaţia Diia (portalul ucrainean de documentare) şi principalele bănci ale Ucrainei”.
„Au atacat în special ministerele Apărării şi de Interne. Datorită eforturilor acestora din urmă, aplicaţia «Diia», băncile de stat şi site-urile aferente funcţionează astăzi în mod adecvat”, a spus ministrul.
Potrivit directorului adjunct al Serviciului naţional pentru comunicaţii şi protecţia informaţiilor, Viktor Jora, „situaţia este total sub control”, deşi „atacul continuă”.
Indicatorii medii privind puterea atacului detectaţi de Sistemul de protecţie a accesului la internet ajunge la câteva zeci de gigaocteţi pe secundă, a explicat el, menţionând că experţii au stabilit utilizarea diferitelor tehnologii de atac.
„Atacul a căutat să influenţeze populaţia”
La rândul său, secretarul adjunct al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Serghei Demediuk, a calificat atacul drept o ofensivă „informaţională şi psihologică”.
„Nu a fost distructiv, nu a deteriorat infrastructura, ci mai degrabă a căutat să influenţeze populaţia: să demonstreze lipsa accesului la resursele informatice oferite de stat şi de bănci”, a avertizat el, amintind că, în ajun, mulţi clienţi a primit SMS-uri cu avertismentul privind defecţiuni la ATM-uri.
„A fost un atac coordonat, astfel încât oamenii înşişi să înceapă să-i ajute pe criminali să efectueze un atac DDoS pasiv, verificându-şi activele şi retrăgând fonduri. Nu s-au înregistrat pagube, daune sau furturi. Partea financiară funcţionează în mod stabil, sectorul energetic funcţionează fără probleme, toată lumea lucrează ca de obicei”, a subliniat secretarul adjunct.
Site-urile guvernamentale ucrainene s-au confruntat deja cu un atac cibernetic masiv în ianuarie, pe fondul tensiunilor sporite cu Rusia, care a concentrat peste 100.000 de militari în apropierea graniţei cu Ucraina.
Kievul a declarat atunci că a văzut „unele semne” ale implicării hackerilor asociaţi cu Rusia în atacul cibernetic respectiv, care a afectat activitatea a peste 70 de site-uri web guvernamentale, inclusiv pe cele ale guvernului, între care cel al Ministerului de Externe.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News