Kamala Harris susține că Donald Trump este „din ce în ce mai tulburat” și „vrea o putere absolută”
Donald Trump este „din ce în ce mai tulburat” și „vrea o putere absolută”, a spus Kamala Harris, rivala sa democrată în cursa pentru președinția SUA, într-un scurt discurs rostit miercuri. Declarațiile vin după ce un fost șef de la Casa Albă a susținut într-un interviu că republicanul îi admiră pe generalii lui Hitler.
„Este profund îngrijorător şi incredibil de periculos ca Donald Trump să-l invoce pe Adolf Hitler”, a adăugat ea, referindu-se la comentariile făcute de un fost şef de cabinet al republicanului la Casa Albă.
John Kelly, care a apreciat că Donald Trump corespunde definiţiei unui fascist, a afirmat că fostul preşedinte ar fi spus că dictatorul nazist „a făcut lucruri bune”.
Potrivit vicepreşedintei SUA „toate acestea sunt o dovadă în plus pentru poporul american despre cine este cu adevărat Donald Trump”.
Echipa de campanie a lui Trump, aflat la egalitate cu rivala sa cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegeri, a negat comentariile atribuite fostului preşedinte de John Kelly.
Acum „ştim ce vrea Donald Trump: vrea o putere absolută. Problema în 13 zile va fi de a şti ce vrea poporul american”, a concluzionat Kamala Harris, amintind că miliardarul republican a promis că îi va înfrunta „pe inamici din interior”. Aceasta se aplică pentru „oricine îndrăzneşte să-l critice”, potrivit vicepreşedintei.
Cu mai puţin de două săptămâni până la alegerile din 5 noiembrie, John Kelly, un vechi critic al lui Trump, a declarat pentru New York Times că fostul preşedinte republican nu înţelege Constituţia SUA sau conceptul de stat de drept şi a avertizat că, dacă acesta va reveni la Casa Albă, America va deveni o autocrație.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News