Live

Josep Borrell, vizită pe frontul din estul Ucrainei, în semn de sprijin UE în faţa ameninţării ruse

Data publicării:
Șeful diplomației europene, Josep Borrell. Foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a sosit marţi în Ucraina, într-o vizită destinată să arate sprijinul UE faţă de Kiev, în contextul creșterii tensiunilor cu Rusia. Este prima vizită a unui şef al diplomaţiei europene pe linia de front de la declanşarea războiului în estul Ucrainei.

Însoţit de ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, Josep Borrell se va deplasa mai întâi în estul ţării, pe „linia de contact” cu separatiştii proruşi, cu care Kievul este în război din 2014. Conflictul, izbucnit după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, a făcut peste 13.000 de morţi până acum.

„În faţa întăririi militare a Rusiei, sunt aici pentru a arăta sprijinul UE faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a scris Josep Borrell pe Twitter.

Josep Borrell va merge apoi la Kiev pentru întrevederi cu alţi responsabili ucraineni. Această vizită „subliniază sprijinul ferm al UE faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei într-un moment în care ţara se confruntă cu consolidarea militară şi acţiunile hibride ale Rusiei”, a indicat luni Comisia Europeană.

Ministerul ucrainean de Externe a mai afirmat într-un comunicat că vizita „are ca scop confirmarea sprijinului UE pe fondul acţiunilor agresive ale Rusiei”.

Josep Borrell va discuta cu omologul său ucrainean şi despre mijloacele de „descurajare a Rusiei de la o nouă agresiune, inclusiv prin intermediul sancţiunilor economice”, potrivit Kievului, scrie Agerpres, preluând AFP.

Aceasta este prima vizită a unui şef al diplomaţiei europene pe linia de front de la declanşarea războiului în estul Ucrainei.

De mai multe săptămâni, Moscova este acuzată că a desfăşurat trupe la frontiera de est a Ucrainei în vederea unei potenţiale ofensive. Rusia a negat orice înclinaţie beligerantă şi a denunţat „provocările” NATO.

Eforturile diplomatice pentru a dezamorsa criza ucraineană s-au intensificat în ultimele săptămâni, mai ales cu o discuţie telefonică între preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi american, Joe Biden, la sfârşitul lunii decembrie.

Rusia şi SUA au programate pe 9 şi 10 ianuarie, la Geneva, discuţii pe tema Ucrainei, urmate pe 12 ianuarie de o reuniune NATO-Rusia şi pe 13 ianuarie de o alta în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

UE se îngrijorează că va fi lăsată deoparte în aceste negocieri, iar Josep Borrell a insistat de mai multe ori ca „orice discuţie privind securitatea Europei să se ţină în coordonare şi cu participarea UE”.

Citește și: ANALIZĂ  C. Diaconescu: Această regiune va fi testată în următorii 5-6 ani. Aș fi foarte atent la ce se întâmplă în Moldova și la gurile Dunării

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Partenerii noștri