Live

Joe Biden spune că Ucraina nu este încă „pregătită” să se alăture NATO

Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat, într-un interviu pentru CNN, că Ucraina nu este încă pregătită pentru aderarea la NATO. Liderul de la Casa Albă spune că războiul pe care Rusia îl poartă împotriva țării vecine trebuie să se termine înainte ca Alianța să ia în considerare o eventuală aderare a Ucrainei.

Biden a spus că deși discuția despre aderarea Ucrainei la NATO este prematură, SUA și aliații săi vor continua să ajute guvernul de la Kiev și pe forțele sale armate cu armament și muniții necesare pentru a se apăra de Rusia.

Biden a dat interviul cu puțin timp înainte de plecarea în Europa, unde va participa la summit-ul NATO de la Vilnius și unde se va întâlni, la Londra, cu premierul guvernului britanic și cu regele Charles.

„Nu cred că avem unanimitate în NATO cu privire la aducerea Ucrainei în familia NATO, pentru moment, acum, în mijlocul unui război. De exemplu, dacă am face asta, atunci, pentru că noi suntem determinați să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO, pentru că acest război continuă, atunci am fi toți în război, în război cu Rusia”, a spus Biden.

Președintele american a precizat și că a discutat pe larg cu Volodimir Zelenski pe această temă și că i-a spus acestuia că SUA vor continua să ofere securitate și armament Ucrainei așa cum o face și pentru Israel câtă vreme procedura de aderare va fi în desfășurare.

„Cred că trebuie să găsim o cale raționale pentru Ucraina, pentru ca ea să poată să se califice să intre în NATO”, a mai spus Biden adăugând și că a refuzat solicitarea imperativă a dictatorului rus de a bloca aderarea țării înainte de război, tocmai pentru că Alianța are o politică a ușilor deschise.

„Cred, totuși, că este prematur să cerem un vot acum, pentru că mai sunt și alte criterii, inclusiv democratizarea și altele”, a mai spus Biden.

Discuții înainte de summit-ul de la Vilnius

Vineri, administrația de la Casa Albă a anunțat că guvernul american trimite pentru prima oară muniții cu dispersie pentru Ucraina, menite să-i ajute pe apărătorii ucraineni să-și recupereze teritoriul în cadrul contra-ofensivei.

Joe Biden a spus că a fost „dificil” să ia această decizie, dar că ea a fost una necesară.

Summit-ul NATO vine și pe fondul situației de tensiune legată de aderarea Suediei, care este încă blocată de Orban și Erdogan. Președintele SUA a precizat, pe această temă, că este optimist cu privire la aderarea Suediei.

„Turcia vrea să-și modernizeze flota de avioane. Prim-ministrul Mitsotakis din Grecia are și el nevoie de un pic de ajutor. Ce vreau să spun, sincer, este că va trebui să formăm un mic consorțiu aici”, a spus președintele american, sugerând că Erdogan ar putea să fie convins printr-o tranzacție, așa cum a făcut-o întotdeauna, să accepte aderarea la NATO a Suediei.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

O bombă rusească de 250 de kilograme a fost lansată din greșeală peste o școală din Belgorod, aproape de granița cu Ucraina

Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Pericol la centrala nucleară de la Zaporojie. „Este la un pas de a rămâne în pană de curent”

Partenerii noștri