Live

Joe Biden, avertisment pentru Putin: „Ar face o greşeală extrem de gravă dacă ar folosi o armă nucleară”

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden, președintele SUA. Foto Profimedia Images

Preşedintele Joe Biden a avertizat că utilizarea de către Rusia a unei arme nucleare ar fi o „greşeală extrem de gravă”, în contextul în care Moscova susţine că Ucraina pregăteşte o „bombă murdară”, o afirmaţie dezminţită de Kiev şi de ţările occidentale.

„Rusia ar face o greşeală extrem de gravă dacă ar folosi o armă nucleară tactică”, a spus preşedintele SUA.

O bombă radiologică sau „bombă murdară” constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

Pentagonul a avertizat Rusia că utilizarea unei astfel de bombe ar avea repercusiuni.

„Dacă Rusia ar folosi arme nucleare sau o bombă murdară, ar exista consecinţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Moscova a făcut această acuzaţie pentru prima dată duminică, în convorbirile telefonice dintre ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi omologii american, francez, britanic şi turc, făcând referire la „posibile provocări din partea Ucrainei prin recurgerea la o bombă murdară”.

Franţa, Marea Britanie şi SUA au criticat luni declaraţiile „false” ale Moscovei.

„Nimeni nu ar putea fi păcălit de o încercare de a folosi această acuzaţie ca pretext pentru o escaladare”, au subliniat aceştia într-o declaraţie comună.

„Nu garantez pentru moment că este vorba de o operaţiune pretext. Nu ştim”, a spus marţi preşedintele Joe Biden.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Partenerii noștri