Live

Joe Biden a numit ca șef al Homeland Security un cubanez cu mamă româncă

Data actualizării: Data publicării:
Alejandro Mayorkas, alături de Joe Biden, în 2016, când îndeplinea funcția de director al agenției pentru cetățenie și imigrație din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă. Foto: Profimedia Images

Alejandro Mayorkas va deveni prima persoană latino care va ocupa funcția de Secretar pentru Securitate Internă (Homeland Security) din executivul american. El a fost unul dintre numele anunțate, luni, de președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, care vor face parte din viitorul cabinet. Mayorkas are chiar origini românești - mama sa s-a refugiat în Cuba în anii '40, în timpul Holocaustului din România.

Mayorkas, în vârstă de 61 de ani, s-a născut în Havana, capitala Cubei, însă familia sa a fugit din această țară când era copil. Tatăl său este născut în Cuba și are rădăcini evreiești sefardice, iar mama sa a fost o româncă evreică, fugită din țara noastră în perioada Holocaustului, conform The Jerusalem Post. El a spus că originile familiei sale i-au modelat fundamental identitatea.

„Când eram copil, Statele Unite mi-au oferit mie și familiei mele un loc în care să ne refugiem. Acum a fost nominalizat la Departamentul pentru Securitate Internă și mă voi ocupa de protejarea tuturor americanilor și a celor care fug de persecuție și caută o viață mai bună pentru ei și pentru cei dragi lor”, a spus Mayorkas, pe Twitter, luni.

Mayorkas va fi primul imigrant care conduce Departamentul pentru Securitate Internă. În cadrul Administrației Obama, Mayorkas a avut cele mai înalte funcții pe care le-a avut vreodată un cubanez-american – a fost vice-secretar în cadrul aceluiași departament, iar anterior a fost directorul serviciului pentru cetățenie și imigrație, o parte a departamentului care se ocupă de acordarea de cetățenie și alte politici de imigrație.

Mayorkas va avea ca misiune relaxarea politicilor de imigrație draconice impuse de Administrația Trump

Dacă va fi confirmat și va face parte din guvernul care va fi condus de Joe Biden după 20 ianuarie, este de așteptat ca Mayorkas să schimbe în mod fundamental politica de imigrație extrem de dură a actualului președinte, scrie NBC. În perioada mandatului lui Trump, sistemul de imigrație a fost transformat drastic, iar practici precum blocarea accesului în țară azilanților politici, smulgerea copiilor din brațele părinților la graniță și restrângerea accesului pentru musulmani din mai multe țări au fost adoptate.

O mare parte din politica de imigrație a lui Trump a fost gândită de unul dintre consilierii săi, Stephen Miller, care, conform unor emailuri obținute de Southern Poverty Law Center, a menționat și promovat idei aparținând ideologie supremației albilor.

Departamentul pentru Securitate Internă a fost creat în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie. În cadrul său există mai multe agenții, printre care și Secret Service, cea care se ocupă de protecția și paza președintelui american.

Joe Biden urmează să își prezinte și restul echipei guvernamentale

Luni, Trump a anunțat că a permis începerea procedurii de tranziție prezidențială, prin care Joe Biden și echipa sa de tranziție va putea accesa fonduri federale pentru a se putea instala la Casa Albă începând cu data de 20 ianuarie. Președintele în exercițiu a continuat, însă, să afirme că va continua lupta sa în justiție pentru răsturnarea rezultatelor, deși mai multe state esențiale au certificat deja victoria lui Biden, printre care Georgia și Michigan

Joe Biden își va prezenta cabinetul, marți. John Kerry (consilier pentru probleme de mediu și schimbări climatice) Anthony Blinken (Departamentul de Stat), Alejandro Mayorkas (Homeland Security), Linda Thomas-Greenfield (ambasadoare la ONU), Jake Sullivan (consilier pe probleme de securitate națională) și Avril Haines (director CIA) au fost deja confirmați ca membri ai viitoarei Administrații Biden.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Vulturul cu cap alb a fost declarat pasărea națională a SUA, după 250 de ani

Biden a comutat pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte. Trump: „Nu are nici un sens”

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri