Live

Israelul ar vrea să mute toți palestinienii din Gaza în Congo

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Oficiali israelieni anunţă că poartă negocieri secrete cu Congo şi cu alte ţări care să-i găzduiască pe palestinienii din Fâşia Gaza, scrie publicaţia în ebraică Zman Yisrael.

„Congo ar fi dispus să primească migranţi, iar noi suntem în negocieri şi cu alţii”, declara marţi o sursă „bine informată” din cadrul Cabinetului israelian de Securitate, potrivit publicaţiei Zman Yisrael, partenera comercială a cotidianului online Times of Israel, preluată de Le Figaro și News.ro.

Problema viitorului populaţiei palestiniene după Războiul din Fâşia Gaza este un subiect fierbinte între Israel şi aliaţii săi.

Marţi, Statele Unite au condamnat declaraţiile a doi miniştri de extremă dreapta - Bezalel Smotrich şi Itamar Ben Gvir -, care promovează ideea unei mutări a palestinienilor în afara Fâşiei Gaza.

„Această retorică este incendiară şi iresponsabilă”, a denunţat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, care a reiterat poziţia „clară, coerentă şi fără echivoc” a Statelor Unite, potrivit căreia Fâşia „Gaza este un pământ palestinian şi va rămâne un pământ palestinian, fără controlul Hamas şi al terorismului”.

La sfârşitul lui noiembrie, ministrul israelian al Informaţiilor, Gila Gamliel, declara că educaţia în favoarea urii va rămâne prezentă în Fâşia Gaza, la fel ca ameninţarea unor noi atacuri împotriva Israelului.

Ea declara tot atunci că ideea unei „emigraţii umanitare” a populaţiei Fâşiei Gaza este o „opţiune”.

„În loc să se aloce bani în vederea unei reconstrucţii a Fâşiei Gaza sau unei UNRWA în faliment, comunitatea internaţională poate contribui la costurile mutării, ajutând astfel populaţia din (Fâşia) Gaza să-şi construiască o nouă viaţă în noua sa ţară gazdă”, declara The Jerusalem Post Gila Gamliel, o membră a Partidului Likud (dreapta) al lui Benjamin Netanyahu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sistemul israelian de avertizare timpurie în caz de raid aerian, foarte aproape de a deveni operațional în Ucraina

Atac israelian asupra unor clădiri rezidențiale din Damasc. Cel puțin 15 morți și mai mulți răniți

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

Franța-Israel, meci „de mare risc”. Mii de polițiști mobilizați în Paris după ce manifestanții pro-palestinieni au anunțat un protest

Partenerii noștri