Live

Foto Israel acuză Hamas că își camuflează lansatoarele de rachete lângă școli și grădinițe

Data publicării:
IDF acuză Hamas că se ascunde în spatele unor obiective civile pentru a lansa rachete spre Israel. Sursă colaj foto: X

Armata israeliană a publicat o serie de fotografii realizate din dronă, acuzând gruparea Hamas că își camuflează lansatoarele de rachete în apropierea unor obiective civile - școli, grădinițe, moschei -, folosind astfel populația drept scut împotriva forțelor israeliene.

„Hamas pune în pericol direct locuitorii din Gaza, pe cetățenii israelieni și comunitatea internațională”, au scris forțele armate israeliene (IDF) într-o postare pe Twitter, unde au publicat mai multe fotografii din dronă, în care susțin că apar obiective Hamas lângă clădiri civile.

Mai precis, IDF susține că a fotografiat din aer mai multe locuri de unde Hamas lansează rachete împotriva Israelului, locuri situate în imediata apropiere a unor școli, grădinițe sau alte obictive civile din Gaza.

În două dintre fotografii, potrivit IDF, locurile de unde Hamas și-ar lansa rachetele sunt practic lipite de curtea unei școli și a unei grădinițe.

În altele, locurile de lansare ar fi la 80 de metri de o moschee sau peste stradă de o clădire aparținând ONU.

Israel a anunțat luni dimineață că a atacat 320 de ținte în Gaza în ultima zi, „infrastructură a teroriștilor și ținte militare”..

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Mi-ai distrus viața! Ești o mincinoasă”. A intrat în casă peste fosta sa soție și a pornit scandalul. Divorț de 60.000.000 €

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criza din Orientul Mijlociu. Israelul și-a intensificat atacurile în Siria, Liban și Fâșia Gaza: zeci de morți în ultimele 48 de ore

Sistemul israelian de avertizare timpurie în caz de raid aerian, foarte aproape de a deveni operațional în Ucraina

Atac israelian asupra unor clădiri rezidențiale din Damasc. Cel puțin 15 morți și mai mulți răniți

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

Partenerii noștri