Criza din Orientul Mijlociu. Israelul și-a intensificat atacurile în Siria, Liban și Fâșia Gaza: zeci de morți în ultimele 48 de ore

Data publicării:
Israel airstrike hits a building in Chiyah, Beirut, Lebanon - 15 Nov 2024
Clădire din Chiyah, Beirut, lovită de un raid aerian al Israelului. Foto: Profimedia

Zeci de oameni au murit şi câţiva zeci au fost răniţi în ultimele 48 de ore, ca urmare a intensificării atacurilor israeliene împotriva poziţiilor grupărilor islamiste Hezbollah din Liban şi Hamas în Fâşia Gaza şi ale miliţiilor afiliate lor în Siria, transmite vineri dpa.

Zeci de morți în urma loviturilor din Siria

În total, 20 de persoane au fost ucise joi, iar alte 21 rănite în atacuri aeriene israeliene în capitala Siriei, Damasc, şi în împrejurimi. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a indicat că au fost lovite clădiri în două cartiere din Damasc, Mezzeh şi Qudsaya.

Printre victime se numără cel puţin trei membri ai grupării palestiniene Jihadul Islamic şi trei civili, a raportat OSDO, cu sediul în Regatul Unit, dar care dispune de o vastă reţea de informare în Siria, notează Agerpres.

În acest an, Israelul a efectuat un total de 149 de atacuri în Siria, devastată de război, pentru a împiedica Iranul şi miliţiile sale aliate să-şi extindă influenţa militară în această ţară. Atacurile israeliene asupra Siriei s-au intensificat de la începutul războiului în Fâşia Gaza, în octombrie 2023.

Bilanțul atacurilor din Gaza

De asemenea, mai multe persoane au fost ucise în loviturile israeliene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, a relatat joi presa palestiniană.

Tirurile israeliene din apropierea oraşului Gaza au ucis patru palestinieni în cursul dimineţii, a anunţat agenţia de presă palestiniană WAFA, armata israeliană declarând că anchetează aceste informaţii.

Anterior, armata israeliană a comunicat că a eliminat zeci de „terorişti” miercuri în zonele Beit Lahia şi Jabalia, ambele localităţi, la fel ca oraşul Gaza, fiind situate în partea de nord a enclavei de coastă devastată de război.

„Trupele au găsit o mare cantitate de arme şi au eliminat zeci de terorişti prin atacuri din aer şi de la sol”, a indicat armata israeliană.

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii palestinian din guvernul Hamas a raportat că 24 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore în urma luptelor, fără să facă distincţie între civili şi combatanţi.

Estul și sudul Libanului, ținta tirurilor israeliene

Peste 40 de persoane au fost ucise joi în atacuri aeriene israeliene în estul şi sudul Libanului, potrivit autorităţilor libaneze.

Armata israeliană a atacat suburbiile din sudul Beirutului, considerate bastion al miliţiei şiite libaneze Hezbollah, cu cel puţin patru atacuri aeriene joi, potrivit unui reporter dpa în teren.

Agenţia de presă de stat NNA a transmis că au avut loc cel puţin şase lovituri.

Douăsprezece trupuri au fost recuperate de sub dărâmături după ce un atac israelian a vizat un centru de apărare civilă din Duis, lângă oraşul Baalbek din estul Libanului, a indicat guvernatorul din Baalbek-Hermel, Bachir Khodr, într-o postare pe X. Peste 20 de persoane se aflau în interiorul centrului, a spus el.

Ministerul Sănătăţii libanez a declarat că un atac israelian asupra cartierului al-Shaab din Baalbek a provocat moartea a opt persoane, între care cinci femei. Alte 27 de persoane au fost rănite.

Potrivit ministerului, patru persoane au fost ucise în alte atacuri care au vizat obiective diferite în estul ţării.

Un atac israelian asupra oraşului Arbsalim, din sud, a ucis şase persoane, inclusiv patru paramedici afiliaţi serviciului de salvare al Hezbollah, a adăugat ministerul.

Cel puţin alte 13 persoane au fost ucise în alte atacuri în sudul ţării. Numai într-un atac la Nabatieh, au fost rănite circa 30 de persoane, conform instituţiei citate.

După ce armata israeliană a emis un ordin de evacuare înaintea atacurilor, unii locuitori au tras focuri de armă în aer pentru a-i avertiza pe ceilalţi de atacurile iminente, ceea ce i-a determinat pe mulţi să fugă.

„Vă aflaţi în apropierea instalaţiilor şi intereselor Hezbollah”, a anunţat un purtător de cuvânt militar israelian într-un avertismentul adresat localnicilor. Locuitorilor li s-a recomandat să se îndepărteze cel puţin 500 de metri de clădirile marcate în roşu pe o hartă israeliană emisă de armată.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că au atacat aerian depozite de arme şi centre de comandă ale Hezbollah în cartierul Dahiya.

Din septembrie, armata israeliană şi-a extins masiv atacurile în Liban, unde afirmă că încearcă să respingă Hezbollah de la graniţa sa de nord, astfel încât locuitorii să se poată întoarce în siguranţă la casele lor. Avioane de vânătoare au bombardat ţinte în întreaga ţară şi frecvent suburbiile sudice ale Beirutului.

În total, 3.386 de persoane au fost ucise, iar 14.417 rănite în Liban de la începutul luptelor dintre Israel şi Hezbollah în urmă cu peste un an, a declarat joi Ministerul Sănătăţii libanez. Potrivit informaţiilor sale, printre aceştia se numără 220 de minori şi aproape 1.300 de copii, precum şi 658 de femei. Cifrele nu fac însă distincţie între luptătorii Hezbollah şi civili.

Mişcarea şiită proiraniană Hezbollah, care a lansat la 8 octombrie 2023 atacuri asupra Israelului în semn de solidaritate cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, a forţat zeci de mii de persoane din nordul Israelului să-şi părăsească locuinţele.

Armata israeliană a declarat joi că forţele sale speciale au ucis doi palestinieni căutaţi pentru 'activităţi teroriste' într-un raid la Tulkarem în Cisiordania palestiniană. Agenţia de presă palestiniană WAFA a transmis că în atac a fost rănit la cap băieţelul unuia dintre cei ucişi.

Situaţia deja tensionată din Cisiordania s-a deteriorat semnificativ după atacul fără precedent al Hamas în comunităţile din sudul Israelului în 7 octombrie 2023, ceea ce a dus la actualul război în Fâşia Gaza.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa în care trenurile nu întârzie niciodată. Românii au legătură cu...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Momentul când sora lui Beyoncé îl atacă pe Jay-Z într-un lift. L-a lovit frenetic cu geanta și cu pantofii cu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Prima cameră video inteligentă care depistează șoferii drogați sau băuți. Cum funcționează
Newsweek
DOCUMENT 100.000 pensii cresc până de Anul Nou. Care pensionari iau banii și despre ce sume e vorba?
Digi FM
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot încă aşteaptă explicaţii: Nu îţi poţi...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Ce s-a întâmplat cu averea lui Jim Carrey? Actorul a acceptat un nou rol doar pentru că „are nevoie de bani”
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...