Live

Iranul amenință cu un „răspuns ferm”, dacă SUA acționează după uciderea soldaților americani în Iordania

Data publicării:
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi. Foto: Profimedia Images

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a declarat, vineri, că nu intenționează să declare un război, dar că va „răspunde cu fermitate” oricărei încercări de intimidare la adresa sa, relatează Reuters.

Ebrahim Raisi a făcut acest comentariu după speculaţiile apărute în legătură cu modul în care Statele Unite ar putea reacţiona după ce trei soldaţi americani au fost ucişi într-o lovitură împotriva bazei lor din Iordania, cei care au comis atacul fiind o grupare susţinută de Iran.

Potrivit CBS News, care citează oficiali americani, SUA au aprobat planuri pe mai multe zile pentru lovituri aeriene asupra unor ţinte din Irak şi Siria, inclusiv asupra unor obiective iraniene din aceste două ţări.

„Noi nu vom porni un război, dar oricine doreşte să ne intimideze va primi un răspuns solid”, a spus Raisi într-o intervenţie televizată.

„Înainte, când ei au dorit să vorbească cu noi, au spus că opţiunea militară este pe masă. Acum ei afirmă că nu au nicio intenţie de a avea un conflict cu Iranul”, a adăugat el, referindu-se la guvernul american. 

„Puterea militară a Republicii Islamice în regiune nu este şi nu a fost niciodată o ameninţare pentru vreo ţară. Mai degrabă, ea garantează securitatea pe care ţările din regiune se pot baza”, a susținut preşedintele Iranului.

SUA spun că drona care a ucis, sâmbătă, trei dintre soldaţii americani şi a rănit alte peste 40 de persoane, în Iordania, fusese fabricată de Iran, au declarat oficiali americani pentru Reuters. Consilieri iranieni ajută grupări înarmate atât în Irak, unde SUA are în jur de 2.500 de militari, cât şi în Siria, unde se află 900 de soldaţi americani. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri